Donează pentru alfabetizare: apel al buzoiencei care reprezintă România în Young Literacy Ambassadors

Carmen Marcela Toader, absolventă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău și studentă în anul al III-lea la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, desfășoară o campanie de strângere de fonduri în sprijinul World Literacy Foundation, organizație internațională care dezvoltă programe dedicate alfabetizării și accesului la educație.
Inițiativa este asociată participării sale în programul „Young Literacy Ambassadors”, în cadrul căruia a fost selectată să reprezinte România. Rețeaua reunește aproximativ 900 de participanți din 101 țări, implicați în proiecte care urmăresc stimularea lecturii și extinderea accesului copiilor la resurse educaționale.
Pentru anul 2026, Toader a primit statutul de „Youth Literacy Ambassador” pentru România. Rolul presupune coordonarea unor activități locale dedicate promovării lecturii, participarea la evenimente comunitare și implicarea în campanii de informare privind dificultățile de alfabetizare întâlnite în rândul copiilor și tinerilor.
Una dintre componentele programului constă în organizarea unei campanii de fundraising. Prin intermediul platformei JustGiving, studenta și-a propus să strângă 350 de lire sterline, sumă destinată susținerii programelor educaționale dezvoltate de World Literacy Foundation.
„Alfabetizarea este un drept fundamental care deschide drumul către oportunități și dezvoltare personală, însă milioane de oameni din întreaga lume încă nu au acces la competențe de bază de citire și scriere. Prin participarea la acest eveniment, sper să strâng 350 de lire pentru a contribui la furnizarea de resurse și programe esențiale care îi ajută pe copii și tineri să își dezvolte competențele de alfabetizare”, notează Carmen Marcela Toader pe pagina campaniei.
Potrivit datelor prezentate de organizatorii programului, aproximativ 770 de milioane de persoane sunt analfabete la nivel global, iar peste două miliarde întâmpină dificultăți în înțelegerea unui text simplu. World Literacy Foundation susține programe educaționale în mai multe regiuni ale lumii, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor de citire și scriere și reducerea efectelor excluziunii educaționale.
Campania de strângere de fonduri derulată de Carmen Marcela Toader se înscrie în seria activităților asumate de participanții la programul „Young Literacy Ambassadors”, prin care aceștia contribuie la susținerea proiectelor de alfabetizare implementate de organizație.
Vezi AICI pagina de fundraising a studentei din Buzău Carmen Marcela Toader.




