Sport

Victorie la pas. HC se impune fără emoții cu Sighișoara

HC Buzău debutează cu bine în noul an, reușind s-o surclaseze pe nou promovata CSM Sighișoara. Nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei în meciul de luni seară, „lupii” conducând pe tot parcursul partidei.

Buzoienii s-au impus cu 38 la 29, după ce la pauză conduceau cu 18-13. Diferența înregistrată pe tabelă putea fi chiar mai mare, însă câteva momente de relaxare, taxate de oaspeți, au redus ecartul. Tocmai aceste episoade l-au nemulțumit pe antrenorul Serhyi Bebeshko, vădit deranjat de atitudinea relaxată a unora dintre elevii săi.

Totuși, grație victoriei, buzoienii urcă cel puțin temporar pe primul loc, cu 18 puncte, la două distanță de campioana en-titre Dinamo. „Buldogii” au disputat însă numai zece partide, cu una mai puțin decât băieții de la HC.

Amănunte și declarații post-match, în ediția de mâine a cotidianului OPINIA.

Articole similare