Administrație

Viceprimarul comunei Smeeni, cu ochii pe hoții de lemne

Pe teritoriul comunei Smeeni nu sunt zone împădurite cu specii de arbori asemenea celor din zonele montane, dar sunt suprafețe importante cu plantații de salcâm, care alcătuiesc formațiuni de tip lizieră. Pentru că vârsta minimă a plantațiilor de salcâm este de 30 de ani, este de bun simț că arborii au ajuns la grosimi pentru care tentația de a-i folosi în gospodării particulare, sau pur și simplu ca sursă de încălzire, este destul de mare.

Zilele trecute, viceprimarul comunei Smeeni, Răzvan Nicula, a semnalat, pe site-ul local, un adevărat jaf descoperit într-una dintre lizierele de pe teritoriul comunei Smeeni, pe raza satului Moisica. Cantitatea de lemn tăiată, aproximativ cinci metri cubi, este destul de însemnată, dar cu atât mai agravant este că a distrus o zonă împădurită care nu ajunsese la maturitate. Vicele Nicula a ales să nu depună plângere la poliția locală, despre furt informându-i doar verbal pe oamenii legii; în schimb a luat primele măsuri pentru organizarea supravegherii zonei.

De la câțiva copaci, la un jaf în toată regula

Primele semne au apărut în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când peste noapte au fost observate câteva cioturi de salcâmi tăiați. La acel moment, situația nu a părut una alarmantă. Lucrurile au devenit însă mult mai grave imediat după trecerea în noul an, 2026, când un proprietar de terenuri agricole din vecinătatea lizierei a observat că numărul copacilor tăiați crește de la o zi la alta. Zona s-a transformat rapid într-un adevărat jaf, cu tăieri masive și necontrolate.

În plină iarnă, atunci când temperaturile scad, iar nevoia de încălzire devine stringentă, mulți cetățeni caută soluții pentru a-și asigura lemnele necesare. Unii aleg calea corectă și legală – cumpără lemne, se împrumută de la rude sau fac eforturi financiare pentru a trece peste sezonul rece. Din păcate, există și situații în care, chiar dacă puține la număr, unele persoane aleg varianta ilegală: tăierea copacilor din locuri unde cred că nu îi vede și nu îi verifică nimeni. „Un astfel de caz se petrece în această perioadă la marginea satului Moisica, unde o perdea forestieră de salcâmi, plantată în urmă cu aproape jumătate de secol pentru a proteja satul de viscol și de depunerile masive de zăpadă, a devenit ținta unor tăieri ilegale. Această lizieră de salcâmi aparține comunei Smeeni, fiind bun public, nu proprietate privată. Cel mai probabil, cei care au recurs la aceste fapte au mizat pe ideea că zona este ferită de ochii autorităților și că jaful va trece neobservat”, spune Răzvan Nicula, viceprimarul comunei Smeeni.

Pe 12 ianuarie, viceprimarul Nicula, împreună cu un cetățean din satul Moisica, s-au deplasat la fața locului pentru a evalua amploarea distrugerilor. În urma verificărilor, au fost numărați aproximativ 110 salcâmi tăiați, în special exemplare mature, dintre cele mai groase. Fiecare ciot a fost marcat cu vopsea roșie, iar în perioada următoare, cu sprijinul cetățenilor din Moisica, zona va fi monitorizată permanent, pentru a se observa dacă tăierile continuă.

Articole similare