AdministrațieEconomic

Doar un sfert dintre firmele cu peste zece angajați au contracte colective de muncă

Inspectorii de muncă pun presiune pe angajatori să le încheie

Anul trecut, Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a participat campania cu tematică stabilită la nivel național cu privire la promovarea negocierii contractului colectiv de muncă în întreprinderi mici și mijlocii din județul Buzău. Rezultatul, din punct de vedere al deschiderii angajatorilor către promovarea și acceptarea contractelor colective de muncă, a fost de-a dreptul catastrofal, având în vedere că, în perioada de desfășurare a campaniei, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 535 controale care au avut ca obiectiv negocierea colectivă conform prevederilor Legii nr. 367/2022 modificată și completată și au dispus un număr de 450 măsuri.

Conform legislației muncii, contractele colective de muncă sunt obligatorii în condițiile în care sunt mai mult de zece angajați. Revenind la statistica anterioară, inspectorii de muncă de la ITM Buzău au controlat 535 de angajatori care aveau cel puțin câte zece angajați, constatându-se că majoritatea covârșitoare a angajatorilor nu s-a arătat interesată să respecte un astfel de capitol de lege, din care înțelegem că cele 450 de măsuri vizau tocmai intrarea în legalitate.

„Acțiunea a avut în vedere informarea angajaților/lucrătorilor și angajatorilor cu privire la obiectul negocierii colective, participarea și reprezentarea părților în negocierea colectivă, procedura de negociere și efectele contractelor colective de muncă, precum și principalele beneficii ale negocierii colective, întrucât încheierea contractului colectiv de muncă are ca scop promovarea unor relații de muncă echitabile care să asigure securitatea socială a salariaților, ceea ce poate să prevină si să limiteze conflictele de muncă”.

„Încheierea unui contract colectiv de muncă aduce avantaje ambelor părți, salariați și angajatori. Salariații pot beneficia de locuri de muncă și venituri mai stabile, condiții de muncă mai bune, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament și protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, participarea la procesele decizionale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, în timp ce angajatorii pot crea un climat de muncă favorabil performanței, productivitate, eficacitate, responsabilitate și loialitate a personalului sporite, soluționarea timpurie a litigiilor. Contractele și acordurile colective de muncă înregistrate în condițiile legii au valoare juridică, iar clauzele acestora se aplică tuturor angajaților/lucrătorilor din unitate, contractele individuale de muncă neputând conține clauze sau prevederi inferioare drepturilor garantate de lege și contractul colectiv de muncă aplicabil în cadrul angajatorului”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău.

Un element definitoriu în abordarea problematicii negocierilor pentru semnarea unui contract colectiv de muncă îl reprezintă constituirea și funcționarea sindicatelor, pe domenii distincte de activitate. Legislația permite ca grupuri de angajați, sau chiar salariați individuali, să se aflieze la sindicate mai puternice, pentru ca și garanția unei solicitări de tipul negocierii contractului colectiv de muncă să fie mai puternică.

Din nefericire, în acest moment activitatea sindicală, exceptând-o pe cea din Învățământ și din Sănătate, este, practic, fără obiect de activitate. Astfel pot fi înțelese și datele prezentate de Inspectoratul Teritorial de muncă Buzău: „La data de 31 decembrie 2025, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău sunt înregistrate un număr de 284 contracte colective de muncă aflate în derulare, mai mult cu 59 faţă de sfârşitul anului 2024, când au fost 225 contracte colective de muncă active”.

Conform datelor prezentate de Institutul de Statistică Buzău, în economia buzoiană activează 11.542 de angajatori, din care 1.117 sunt înregistrați cu peste zece salariați. Dintre aceștia, 26 au peste 250 de salariați, 142 de angajatori au între 50 și 249 de salariați, iar 949 de angajatori au între 10 și 49 de salariați. Alți 10.430 de angajatori, majoritatea, au sub zece salariați. De aici, rezultă că doar puțin peste un sfert dintre angajatorii buzoieni cu peste zece salariați au semnate contracte colective de muncă.

Articole similare