CulturăEducație

FOTO / Învățarea prin voce: Teatrul „George Ciprian” la Liceul „Cuza”

Teatrul „George Ciprian” își reafirmă prezența în spațiul educațional prin încurajarea inițiativelor „care dezvoltă creativitatea, comunicarea și încrederea în sine”, după cum se arată pe pagina de socializare a instituției de cultură buzoiene. Este un semn că teatrul nu se limitează la spectacol, ci vede în fiecare tânăr un posibil interlocutor, o personalitate în devenire, căreia îi poate oferi instrumente de expresie și reflecție.

În acest spirit, Georgiana Vlădoiu, PR al teatrului, a coordonat activitatea „RadiON – Generația LIVE” la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” din Buzău. Elevii au avut ocazia să exploreze „universul radioului și puterea vocii ca instrument de expresie”, într-un atelier care a transformat teoria în experiență directă.

Atelierul a fost „o experiență practică, dinamică și inspirațională”, iar elevii au învățat să lucreze în echipă, dar și ce înseamnă responsabilitatea comunicării publice și subtilitatea emoției transmise prin voce. Experiența s-a concretizat în realizarea unei scurte emisiuni radio LIVE, o provocare care le-a demonstrat cât de mult contează autenticitatea și atenția față de celălalt.

Teatrul „George Ciprian” subliniază și cu această ocazie valoarea parteneriatelor cu instituțiile de învățământ, susținând proiectele care creează, spune conducerea instituției de cultură,  „punți reale între cultură, educație și comunitate”.

Elevilor implicați în această activitate li s-au adresat felicitări pentru „entuziasm, curaj și implicare”. Un alt câștig al lor pe lângă recunoașterea implicării îl constituie experiența în sine care le oferă o perspectivă mai clară asupra comunicării, culturii și responsabilității civice – ingrediente indispensabile pentru orice societate care se respectă.

De asemenea, directoarea Teatrului „George Ciprian”, Gina Chivulescu, adresează mulțumiri conducerii Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” pentru „deschiderea, implicarea și sprijinul acordat unor astfel de inițiative educaționale”.

Articole similare