Junioarele Buzăului, victorie în derby-ul seriei B la handbal
Gloria rămâne singura echipă neînvinsă

Echipa de junioare II a Gloriei Buzău, antrenată de profesoara Liliana Crăciun, a obținut o victorie importantă în derby-ul seriei B din Campionatul Național, scor 36–33 (14–14), în fața formației HC Dunărea Brăila.
Partida a fost una echilibrată, cele două echipe aflându-se la vârful clasamentului. Prin succesul de duminică, formația buzoiană rămâne singura neînvinsă în serie, confirmând parcursul constant și solid din acest sezon.
Cele mai bune marcatoare pentru HC Buzău au fost Daniela Coticiu (13 goluri), urmată de Ștefania Socol și de Milena Popa, fiecare cu câte 6 reușite.
Rezultatul consolidează poziția de lider a Gloriei în clasament, în timp ce Dunărea Brăila se menține pe locul secund. Douăsprezece puncte au acumulat buzoiencele după șase meciuri, față de 10, câte au Brăila și CSM Ploiești.
Este practic o luptă în trei pentru un loc în fazele semifinale ale competiției juvenile, acolo unde merg primele două clasate din fiecare serie. Turneul semifinal este programat în luna mai, iar cel final în iunie.
Privind performanțele acestor tinere jucătoare, este imposibil să nu regretăm faptul că echipa mare a Buzăului a fost desființată la începutul anului. Evoluțiile junioarelor arată că orașul are în continuare potențial și talent local, iar proiectul de la Buzău ar fi putut oferi, în timp, o bază solidă pentru o echipă de senioare competitivă.



