Hasdeieni, critici de teatru. Astăzi, Marina-Andreea Radu

Marina-Andreea Radu, elevă în clasa a XI-a D la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, se face remarcată prin implicarea sa constantă în voluntariat și prin pasiunea pentru jurnalism și cultură. „Îmi place să ajut oamenii, probabil de asta m-am implicat și în atâtea voluntariate”, mărturisește Marina-Andreea.

Din toamna anului trecut, tânăra s-a alăturat echipei de voluntari de la Teatrul „George Ciprian” din Buzău. Aici a fost primită cu brațele deschise, lucru care a ajutat-o să iasă din zona de confort. „Am descoperit că pot să mă implic mai mult decât credeam, iar partea editorială m-a atras în mod special. În prezent, lucrez la interviuri și materiale despre activitatea teatrului, ceea ce mi-a consolidat foarte mult abilitățile de comunicare”, spune ea.

Experiența în voluntariat nu este însă singura latură a personalității sale. De mai mulți ani, Marina-Andreea este membră a Clubului de Redacție de Presă și Radio-TV de la Palatul Copiilor Buzău. „Aici a început totul din punct de vedere literar, iar doamna Ioana Matache mi-a insuflat dorința de a lua și a scrie interviuri. Acum, participarea la festivalul <Săptămâna Teatrului Tânăr> a fost prima mea experiență în jurnalismul teatral și a fost fascinantă”, explică tânăra.

Pe lângă implicarea în cultură și jurnalism, Marina-Andreea excelează și în domeniul academic. Este adeptă a olimpiadelor școlare, în special la istorie, domeniu care i-a cultivat curiozitatea și spiritul critic. „Chiar dacă nu voi continua pe un domeniu umanist, istoria și jurnalismul m-au ajutat foarte mult să devin mai tenace și mai organizată. Fără ele, cu siguranță aș fi fost cu totul altă persoană”, spune ea.

Prin activitățile sale, Marina-Andreea Radu demonstrează că voluntariatul, arta și jurnalismul pot merge mână în mână cu performanța școlară. Implicarea sa activă și pasiunea pentru a descoperi și documenta lumea din jur o transformă într-un model pentru colegii și comunitatea locală.

Cronica pe care o prezentăm în cele ce urmează a fost scrisă de Maria în cadrul „Săptămânii Teatrului Tânăr”, eveniment la care a participat sub coordonarea profesoarei Gabriela Șerbu. Prin rândurile sale, Maria își împărtășește impresiile asupra piesei „D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, jucată pe scena Teatrului „George Ciprian” din Buzău, în regia lui Vlad Trifaș, surprinzând atât atmosfera festivalului, cât și detaliile spectaculoase ale interpretării actoricești, ale costumelor și ale decorului. (V.B.)

„D-ale carnavaluluiˮ – sclipirea efemeră a temperamentelor

La final de festival, un carnaval destinde atmosfera, iar teatrul lui Ion Luca Caragiale aduce doza de comic potrivită. În această zi de vineri, piesa „D-ale carnavaluluiˮ s-a jucat pe scena Teatrului „George Ciprianˮ din Buzău, în regia lui Vlad Trifaș.

Procedeele de construcție a comicului de situație sunt triunghiurile amoroase, coincidența, încurcătura și repetiția.

La frizeria lui Nae Girimea, june-prim al periferiei de odinioară, apar personaje care întruchipează gelozia și impulsivitatea. Primul, Pampon, îl caută pe Nae, bănuindu-l că ar avea o relație cu Didina, „amanta lui”. Mița Baston își caută amantul „de inimăˮ, adică pe Nae (căruia pretinde că i-a fost „întotdeauna fideaˮ), disperată și gata „să toarne o revoluțieˮ, dar dă nas în nas cu Pampon și, discutând cu el, își dă seama de infidelitățile lui Nae. Ironic, la rândul ei, Mița îl „traduce” pe celălalt amant, Crăcănel, de care încearcă să scape cum poate, în timpul carnavalului.

Jocul actorilor a individualizat temperamentul fiecărui personaj. Spre exemplu, Pampon întruchipează tipul colericului, dornic de răzbunare pe „Bibiculˮ, în timp ce Nae este mai mult tipul sangvinic, capabil să trădeze și să scape basma curată. Crăcănel încearcă să iasă din tiparul melancolicului („am plâns și iar am iertat-o… nu de multe ori, dar cam des!ˮ), după cum îl îndeamnă noul său amic: „Nu plânge, ești volintir!ˮ. În ceea ce le privește pe cele două dame, ambele întruchipează tipologia amantei romanțioase. Didina și Mița se află undeva la intersecția personalității sangvinice („Sunt foarte rău bolnavă, vino să-i tragem un chef!ˮ) și colerice („vitrionulˮ e arma), fiind versiuni ale tipului cochetei și adulterinei.

Din punctul de vedere al vestimentației, aceasta este diversă și ilustrează caracterul personajelor. În cazul Didinei, rochia ei era plină de paiete și volane colorate, deoarece întruchipează personalitatea vivace și intensă. Rochia celeilalte amante este mov, mult mai simplă, mai dramatică, s-ar putea spune, însă detaliile îndrăznețe ale croielii arată o fire pasională.

Decorul m-a surprins prin minuțiozitate. Carnavalul are o cromatică vie, apar multe detalii cu parfum de epocă și alimente specific românești (de exemplu, mici). Interesante sunt geamurile de la etaj, care seamănă cu sticla colorată, luminile cât mai variate ca formă sau culoare, lămpi, lumânări, reflectoare.

Așadar, „D-ale carnavalului” este un spectacol plin de vervă, în care măștile purtate în relațiile amoroase amintesc contrastul dintre aparență și esență, iar neprevăzutul acțiunii, dinamismul și strălucirea atmosferei sugerează vârtejul pasiunilor efemere.