Sport

Primul lot al erei Mihăilă: buzoianca Alexandra Dumitrașcu a fost convocată

Federația Română de Handbal a anunțat lotul convocat de Ovidiu Mihăilă pentru prima sa acțiune în calitate de selecționer al naționalei feminine de senioare. România va întâlni Norvegia (pe 15 octombrie, la Larvik) și Polonia (pe 19 octombrie, la Craiova), în cadrul EHF Euro Cup, competiție la care participă echipele calificate direct la Campionatul European din 2026.

Printre cele 20 de jucătoare chemate la lot se află și buzoianca Alexandra Dumitrașcu, extrema stângă legitimată la Corona Brașov. Pentru tânăra crescută la Buzău, convocarea reprezintă o confirmare a progresului din ultimele sezoane, în care s-a impus ca una dintre cele mai constante jucătoare pe postul său din Liga Florilor. Deși s-a format la Buzău, Alexandra Dumitrașcu nu a evoluat niciodată în Liga Florilor pentru fosta Gloria, echipa unde și-a făcut junioratul.

Selecționerul Ovidiu Mihăilă are, la rândul său, o legătură specială cu Buzăul: el a fost antrenorul echipei Gloria Buzău timp de două sezoane, în perioada în care clubul activa în Liga Națională, înainte de desființare. Mihăilă revine acum în prim-planul handbalului românesc, conducând pentru prima dată lotul național de senioare.

Lotul României pentru meciurile cu Norvegia și Polonia:

  • Portari: Bianca Curmenț (Corona Brașov), Yuliya Dumanska (Minaur Baia Mare), Elena Șerban (Dunărea Brăila).
  • Linia de 9 metri: Bianca Bazaliu, Ștefania Stoica, Cristina Laslo (Gloria Bistrița), Sorina Grozav, Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Andreea Popa, Elena Roșu (Dunărea Brăila), Rebeca Necula (SCM Rm. Vâlcea), Alicia Gogîrlă (SCM Craiova), Maryia Skrobic (Rapid București).
  • Extreme: Alexandra Dumitrașcu (Corona Brașov), Mariam Mohamed (Dunărea Brăila), Mihaela Mihai (CSM București), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița).
  • Pivoți: Lorena Ostase (Gloria Bistrița), Sonia Vasiliu (CSM Slatina), Asma Elghaoui (SCM Rm. Vâlcea).

Pe adresa Gloriei Bistrița au sosit cele mai multe convocări, cinci la număr. Corona și Dunărea Brăila trimit la națională câte patru jucătoare.

Articole similare