Râmnicelu: Tăierea investițiilor noi ar putea îngropa tradiția locală a oinei

Efectul planului de austeritate deja pus în practică de actuala guvernare este pe cale să lase urmări de-a dreptul tragice în comunitatea din Râmnicelu. Proiectul pentru amenajarea unei baze sportive care să deservească sportul tradițional oina, a fost anulat, primele rezultate negative fiind migrarea majorității jucătorilor de oină de la Râmnicelu către Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat.
În plan economic, comuna Râmnicelu este renumită prin calitatea unui produs românesc, usturoiul, apreciat nu numai la nivel județean. Mai mult, în perioada de precampanie la alegerile locale din anul 2024, politicienii erau promotorii sloganului „Cumpără românește”, usturoiul de Râmnicelu fiind unul dintre produsele de referință. Chiar dacă nu pare a fi un vector la fel de pronunţat precum imaginea produsului agricol, oina, sportul specific românesc, este una dintre ocupaţiile generaţiilor tinere, care de-a lungul timpului au adus la Râmnicelu trofee şi cupe cu greutate naţională şi chiar cu nobleţe regală! Era, cel puțin, până în urmă cu ceva timp, când jucătorii, iubitorii sportului tradițional și administrația locală au primit vestea cu efect fatal: proiectul pentru amenajarea unei baze sportive dedicată oinei, depus la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), a fost anulat.
Primarul în funcție, Fănel Ungureanu, a avut unul dintre punctele forte în campania electorală sprijinirea sportului tradițional, oina și, a implicat grupele de copii și tineri care arătau nu numai atracție pentru un astfel de sport, dar și talent real. De altfel, documentațiile tehnice pentru construirea bazei sportive au fost întocmite de actualul primar încă din perioada când făcea echipă cu fostul primar Dumitru Stanciu. Cea mai încurajatoare informație legată de evoluția proiectului depus de administrația locală de la Râmnicelu era înscrierea documentației pe o listă de finanțare, valoarea susținerii financiare fiind stabilită la 40 de milioane de lei, adică 400 de miliarde de lei vechi. Cei doi, în echipă, au făcut câteva deplasări la finanțator, tocmai pentru a fi siguri că documentațiile tehnice respectă toate cerințele în legislația pe domeniu, dar și ca o anticipare a perioadei de recesiune.
Ca și cum dezastrul în zona finanțărilor nu ar fi fost de ajuns, autoritățile de la Râmnicelu aveau să se confrunte și cu o problemă de ordin cadastral, urmare a unei decizii mai vechi, prin care un alt primar împroprietărise un cetățean din satul Râmnicelu chiar pe jumătate din terenul de oină! Cum speța trebuia soluționată în instanță, actualul primar, Fănel Ungureanu, a decis ca echipa de oină să folosească arena de joc rezervată echipei de fotbal, acolo unde, de altfel, fusese mutată înclusiv zona pentru amenajarea noii baze sportive.
Între timp, până la reluarea programelor de finanțare pentru proiectele de investiții depuse la ministere, sau reluarea finanțărilor de la nivel județean, aproape toți jucătorii de oină din Râmnicelu s-au transferat la Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat, unde au obținut titlul de campioni la nivel național.



