ActualitateEducație

Buzoianul Matei Ursăchescu, în lotul național pentru Internaționala de Chimie din Emirate

Trei elevi buzoieni au participat recent la pregătirea și selecția lotului lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Chimie 2025, desfășurată la Universitatea din București. Printre aceștia, elevul Matei Ursăchescu, din clasa a XI-a de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” Buzău, s-a remarcat printr-o performanță excepțională, reușind să se califice în lotul restrâns al țării, care va reprezenta România la prestigioasa competiție internațională ce va avea loc în perioada 5 – 14 iulie 2025, la Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Alături de Matei, încă doi elevi buzoieni au luat parte la această experiență educațională de elită, demonstrând pasiune și determinare în studiul Chimiei.

Selecția finală a avut loc între 31 mai – 2 iunie 2025, în laboratoarele Facultății de Chimie a Universității din București și în cadrul Bibliotecii Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu”, în urma a două probe teoretice și a unei probe practice. La competiție au participat 19 elevi din județe precum Arad, București, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Prahova, Neamț și Buzău.

Cei patru elevi calificați în lotul restrâns sunt:

  • Matei Ursăchescu – Colegiul Național „B. P. Hasdeu” Buzău
  • Mihnea Gabriel Alexe – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București
  • Ștefan Ionel Dumitrescu – Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” Brașov
  • Alexandru Cristian Băgăianu – Colegiul Național „Sfântul Sava” București

Aceștia au obținut cele mai bune punctaje și vor avea onoarea de a reprezenta România la cea de-a 57-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie.

Evenimentul a fost precedat de o perioadă intensă de pregătire de două săptămâni, organizată de Universitatea din București și coordonată de acad. Marius Andruh, cu sprijinul unui colectiv de profesori universitari din cele mai prestigioase centre universitare din țară.

„Felicitări celor trei elevi din Buzău: Matei, Tudor și Rareș la această experiență unică! Mult succes, Matei Ursăchescu la Olimpiada Internațională de Chimie 2025 va avea loc între 5 – 14 iulie 2025, în Dubai, Emiratele Arabe Unite! Suntem alături de tine!”, a transmis inspectorul școlar de specialitate Serenella Dinu.

Articole similare