Născută din dorința sinceră a unor adolescenți de a face teatru și din pasiunea profesorului Dănuț Solcan, trupa de teatru a Hasdeului a crescut an de an, devenind nu doar un spațiu de creație, ci o adevărată școală de viață. Împreună cu Anca Florea, profesorul Solcan a îndrumat generații de elevi, unii ajunși pe scene mari, precum actorul Ionuț Vlad Popescu, multipremiat pentru rolurile sale din teatru și film. Astăzi, trupa „3.14” este una dintre cele mai vibrante expresii ale spiritului Hasdeu.
În prezent, trupa este împărțită în două formule: trupa „mică”, formată din elevi de clasa a IX-a, și trupa „mare”, cu liceeni din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a. Această structură le permite să lucreze la mai multe proiecte simultan și să creeze un dialog artistic între generații.
Unul dintre cele mai recente proiecte, piesa „Noduri și semne”, este parte a campaniei naționale „Împreună prindem curaj”, dedicată luptei împotriva bullyingului și violenței în școli. Spectacolul, jucat cu casa închisă la Teatrul „George Ciprian”, a impresionat prin intensitatea emoției, prin abordarea sinceră a unor subiecte dificile și prin îmbinarea reușită a teatrului cu dansul contemporan. Cu texte semnate de autori români și străini, momente coregrafice inspirate de mari creatori ai genului și o echipă de adolescenți în majoritate debutanți, piesa a fost o reușită artistică și umană.
De altfel, participarea elevilor la astfel de proiecte nu înseamnă doar repetiții intense – uneori chiar și în vacanțe –, ci și un proces profund de autocunoaștere, empatie și dezvoltare personală. Reacțiile publicului, calde și emoționante, au validat efortul și curajul lor. Nu e ușor să urci pentru prima dată pe scenă în fața a sute de ochi, dar copiii Hasdeului au reușit cu grație și forță interioară.
Trupa este parte a Clubului „3.14”, un proiect educațional fondat acum 13 ani, care reunește mai multe departamente: teatru, public speaking. Aproximativ 200 de elevi sunt implicați în activități antibullying: de la piese de teatru și dans, la concursuri de videoclipuri, expoziții, public speaking sau articole despre bullying în revista școlii. Munca lor, coordonată cu grijă și pasiune, reflectă o comunitate educațională vie, care crede în puterea artei de a transforma și vindeca.
Profesorii dedicați, cu viziuni interdisciplinare : Relu Olteanu, Anca Florea, Cristian Simionescu, Dana Enache, Gabriela Matiu, Lavinia Andrei, Melania Voinea, Raluca Nicolae, Gabriela Șerbu, Alina Dinu, Monica Nartea, Carmina Miron, sunt implicați în proiectul amplu de prevenire și combatere a bullyingului, parte din proiectul antiviolență „Împreună prindem curaj”, din care face parte și piesa de teatru „Noduri & Semne”.
Trupa va merge în curând și la Brăila, pe scena Teatrului „Maria Filotti”, în cadrul Festivalului Internațional de Creație și Interpretare „Ana Blandiana”, o recunoaștere a valorii lor artistice și a mesajului social pe care îl transmit.
În paralel, trupa mare pregătește spectacolul „Almost, Maine”, pe care îl va juca joi, 8 mai, în cadrul prestigiosului festival bucureștean Serile Teatrului Studențesc (STS). Este o piesă despre iubire, vulnerabilitate și magie, plasată 
într-un orășel imaginar luminat de aurore boreale – o alegorie despre începuturi și speranță. Acest moment marchează și celebrarea celor 10 ani de existență a trupei „3.14”, un deceniu în care teatrul a devenit limbajul prin care adolescenții își spun poveștile.
După un deceniu, trupa de teatru „3.14” nu este doar o activitate extrașcolară – este o stare de spirit, o voce a adolescenței și o școală a emoției autentice. Profesorul Dănuț Solcan, copleșit de emoția pe care o trăiește de fiecare dată când elevii săi urcă pe scenă, ne-a vorbit despre ce înseamnă pentru el trupa de teatru „3.14”, într-un moment cu totul special , respectiv aniversarea a 10 ani de existență.
Reporter: Spectacolul de la Teatrul „George Ciprian” a fost jucat cu sala plină, așa cum de altfel se întâmplă la toate spectacolele pe care le puneți în scenă la Buzău. Care este secretul acestui succes?
Dănuț Solcan: Spectacolul „Noduri și semne”, pus în scenă la Teatrul „George Ciprian”, face parte din proiectul național „Împreună prindem curaj”, o inițiativă dedicată luptei împotriva bullyingului, violenței și agresiunii din școli. Sala a fost neîncăpătoare, participarea publicului fiind impresionantă, la fel ca entuziasmul și emoția generate în jurul acestui eveniment.
Această prezență constantă și numeroasă la spectacolele Colegiului Național „B. P. Hasdeu” nu este întâmplătoare, pentru că publicul s-a obișnuit deja să vadă producții de calitate. Reacția spectatorilor este esențială pentru astfel de proiecte, iar la finalul reprezentației am primit aplauze și aprecieri sincere, care ne-au bucurat profund.
Realizarea unui spectacol despre bullying și violență fără a cădea într-o tonalitate moralizatoare a fost o provocare majoră. Tocmai de aceea, am căutat cele mai bune texte – atât din literatura română, cât și din cea străină –, obținând inclusiv acordul unor autori, cum este Mihaela Mihailov, pentru a le include în montajul nostru. O altă noutate a fost prezența consistentă a dansului; am avut patru-cinci momente coregrafice bine definite, un element pe care l-am integrat cu succes în mesajul piesei.
Am lucrat cu fragmente din creațiile unor coregrafi de renume internațional pentru a-i provoca pe elevi să intre în contact cu excelența artistică. Credem cu tărie că înveți calitate doar dacă te „contaminezi” de la modele autentice. Deși inițial părea o misiune prea grea pentru niște adolescenți, copiii s-au descurcat remarcabil. Am și postat un clip cu Dara Ciubotaru care evidențiază acest lucru.
Am fost curios dacă elevii pot face față unor texte și coregrafii solicitante, și cred că au reușit. Prin acest spectacol, nu doar că au dat viață unor personaje complexe, dar au înțeles cu adevărat ce înseamnă arta, nu doar dans, ci artă în toată profunzimea ei.
Rep.: Care sunt cele mai mari provocări ale dumneavoastră în lucrul cu elevii și cum reușiți să le transformați în oportunități de învățare?
D.S.: Am muncit intens pentru acest spectacol. Deși a fost vacanța de Paști, pentru noi a fost o perioadă de repetiții zilnice – de marți până duminică
ne-am întâlnit în fiecare zi, lucrând câte șase-opt ore. Duminică am încheiat repetițiile târziu, pe la zece seara, iar marți urma deja spectacolul, așa că tot efortul a fost concentrat pe a-l definitiva la timp.
Urmează să plecăm cu „Noduri și semne” și la Brăila, la Teatrul „Maria Filotti”, ceea ce ne aduce o mare bucurie. Am fost invitați să participăm la Festivalul Internațional de Creație și Interpretare „Ana Blandiana”, ediția a XIII-a, care va avea loc în perioada 23–25 mai.
Rep: Ce înseamnă „Noduri și semne” pentru dumneavoastră? Cum ați ales această piesă? Care este cel mai emoționant moment al spectacolului?
D.S.: Este una dintre cele mai dureroase realități ale societății, iar în mediul școlar se manifestă cu atât mai vizibil. E o problemă acută, despre care se vorbește tot mai mult și pe bună dreptate.
De aceea, ne-am alăturat proiectului național „Împreună prindem curaj”, care își propune să combată bullyingul și violența în școli. Avem parteneri importanți: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Centru Județean de Resurse și Asistență Educațională și Inspectoratul de Poliție Județean prin Biroul de Siguranță Școlară – colaboratori de încredere, cu care lucrăm de multă vreme. Colaborarea decurge excelent. Proiectul se desfășoară de aproape un an, din septembrie, și include, printre altele, și componenta teatrală.
Ne dorim să continuăm proiectul și din toamnă, ori de câte ori va fi nevoie. Deocamdată, ne pregătim să prezentăm din nou spectacolul „Noduri și semne” la Brăila. Este, de fapt, o reinterpretare a piesei pe care am pus-o în scenă acum doi ani, cu o generație diferită. Atunci am creat spectacolul de la zero. Acum l-am reinventat cu noua generație și am adăugat o componentă mult mai consistentă de dans.
În ceea ce privește cel mai emoționant moment din cadrul proiectului, este greu de ales unul singur. Personal, mă impresionează foarte mult repetițiile; înainte de spectacol au fost momente foarte intense, mai ales că mulți dintre copii jucau pentru prima dată. Majoritatea sunt elevi de clasa a IX-a, deci la început de drum, și emoțiile erau copleșitoare. Am avut și elevi de clasa a X-a și a XI-a, precum și două fete gemene din clasa a XII-a, care au făcut parte și din distribuția inițială. Era imposibil să știm cu certitudine dacă vom reuși să ducem totul la bun sfârșit conform planului – dar cred că am reușit. Și am făcut-o foarte bine.
Rep.: Cu ce învățăminte rămân elevii dumneavoastră din trupă după o astfel de experiență mai ales că spuneți că sunt și de clasa a a IX-a?
D.S.: Din ceea ce povestesc ei, apar două tipuri de experiențe foarte puternice. Prima este legată de scenă. M-a bucurat enorm să văd cât de bine au făcut față emoțiilor, mai ales că pentru unii era prima dată când jucau în fața unui public numeros. Să te afli sub privirile a 500 de spectatori și să rămâi concentrat nu e deloc ușor, iar ei s-au descurcat admirabil. A doua experiență, mult mai personală, este legată de tema bullyingului. Piesa are patru scenete, dintre care două sunt extrem de apropiate de realitatea dură, încât copiii resimt totul pe pielea lor chiar și în timpul jocului scenic.
Un moment cu adevărat emoționant este finalul fiecărei reprezentații. După ce interpretează rolul agresorului sau al victimei, copiii simt nevoia să-și îmbrățișeze colegii – mai ales pe cei care joacă rolul victimei –, și să le reamintească: „Știi că suntem prieteni, nu?” Acea nevoie de reasigurare, de sprijin reciproc, spune multe despre legătura lor și despre impactul emoțional al rolurilor.
Sper ca experiența aceasta să le fie de folos și dincolo de scenă, nu doar în plan artistic, ci și uman. Să îi ajute să reacționeze corect în fața bullyingului în viața reală. Pentru că, dincolo de teatru, ceea ce construim aici este și o formă de reziliență, o formă de educație pentru empatie, curaj și solidaritate.
Rep.: Dacă ar fi să faceți un salt în timp, puteți să ne spuneți cum era la început trupa „3.14” și cum este astăzi? Cum vedeți evoluția ei?
D.S.: Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul: anul acesta trupa de teatru „3.14” împlinește 10 ani. Clubul 3.14 a apărut acum 13 ani, iar trupa de teatru a fost, pentru multă vreme, „mezinul” clubului. Între timp, acest rol a fost preluat de departamentul de „public speaking”. Dar iată că se împlinesc deja 10 ani de când am pus bazele trupei.
Îmi amintesc perfect cum a început totul : cu Vlad Ionuț Popescu, un elev pasionat de teatru. Azi, Vlad este un actor multipremiat: joacă în filme de succes, în producții de teatru, inclusiv pe scena Teatrului Național în spectacolul „Pădurea spânzuraților”. Filmul „Anul nou care n-a fost”, în care joacă, a câștigat zece premii „Gopo”, printre multe altele. De la el și de la primii copii entuziaști care voiau să facă teatru, am trecut prin generații diferite, dar toate extraordinare. Nu cred că a fost vreodată un an fără tineri deosebiți în trupă.
Mai mult decât atât, chiar și elevii care nu își doresc o carieră în teatru sau nu au un talent nativ, devin totuși mai buni. Cresc. Se descoperă. E o bucurie sinceră să îi vezi cum evoluează, de la copii timizi în clasa a IX-a la tineri încrezători și sensibili, care își înțeleg vocea, menirea, își descoperă drumul.
De ce vin copiii la „3.14”? Pentru că le place. Copilul este sincer; nu ar rămâne ore întregi la școală, în vacanță, dacă nu ar simți că merită. În vacanța de Paști, de exemplu, am lucrat de marți până duminică, 6-8 ore pe zi. Și nu s-au 
plâns. Dimpotrivă, s-au implicat total. Este un angajament serios, dar și o joacă frumoasă, în spiritul copilăriei.
Iar da, cred că au înțeles cât de important este ceea ce fac. Își dau seama că prin teatru pot crea lumi, pot construi personaje, pot spune adevăruri. E un joc subtil, dar profund. Și, poate cel mai important, e o parte din viața lor, o parte care îi formează.
Rep.: V-am întrebat despre această punte peste timp pentru că am observat pe pagina dumneavoastră de socializare evoluția trupei mici și a trupei mari, dar și cum unii dintre elevii de odinioară au ajuns acum mentori.
D.S.: În prezent, trupa noastră este împărțită în două: o trupă mare, formată din elevi de clasa a X-a, a XI-a și a XII-a, și o trupă mică, alcătuită din elevi de clasa a IX-a. Proiectul „Noduri și semne” a fost conceput inițial pentru cei mai mici, ca parte a integrării lor în trupă și a unei prime experiențe scenice.
Surpriza a venit însă din partea celor mari, care, deși lucrau deja la un alt spectacol – „Almost, Maine”, au spus: „Vrem să jucăm și noi în <Noduri și semne>, alături de cei mici.” A fost o inițiativă frumoasă, iar rezultatul a depășit așteptările – o colaborare valoroasă între generații. Niciodată nu am avut o piesă cu 28 de elevi în distribuție. A fost o provocare, dar a ieșit ceva deosebit.
În fiecare an avem mulți elevi care vin la casting ; interesul pentru teatru este real și constant. De-a lungul timpului, am avut și trei trupe în paralel, inclusiv cu elevi din clasele V-VIII, care au câștigat premii naționale.
Copiii iubesc teatrul. Este un mediu care îi atrage, îi formează, le oferă curaj, empatie și încredere în sine. Teatrul este, până la urmă, un instrument esențial în dezvoltarea firească și sănătoasă a unui copil.
Rep.: Cum vedeți evoluția trupei pe termen lung, dincolo de cei 10 ani?
D.S.: Este un lucru pe care nu am reușit să-l implementez până acum, dar sper ca din toamnă să nu-l mai ratez: mi-aș dori ca înainte de a începe lucrul la o piesă propriu-zisă, să alocăm câteva luni doar pentru antrenament. Acum am intrat direct în repetițiile pentru „Noduri și semne”, fiind invitați să jucăm în cadrul acestui proiect național important, care abordează un fenomen extrem de actual: bullyingul.
Totuși, cred că e esențial ca, înainte de montarea unei piese, să lucrăm temeinic pe tehnică, pe voce, ritm, intonație, prezență scenică. Avem deja o punte foarte bună între teatru și public speaking, pe care o putem valorifica. Un copil bine antrenat va intra în roluri cu mai multă siguranță, va fi mai expresiv și capabil să susțină partituri complexe. Un astfel de început ar face diferența în dezvoltarea fiecărui actor din trupă.
Rep.: Unii dintre elevi aleg să participe la festivaluri chiar și în vacanțe, tocmai pentru a fi aproape de personalități din lumea teatrului, filmului și artelor. O fac nu doar pentru atmosfera artistică, ci și pentru workshopurile organizate acolo, unde își testează cunoștințele dobândite la „3.14” și descoperă ce mai pot învăța, din dorința de a evolua constant.
D.S.: Elevii sunt asemenea unor bureți – absorb rapid tot ce le oferă experiența, mai ales atunci când lucrează alături de profesioniști din teatru sau dans. Este o mare bucurie să știu că pleacă mai departe în lume ducând cu ei tot ceea ce au învățat aici.
Dar procesul funcționează și invers. De multe ori, vin copii care deja au experiență în dans, iar aceștia își doresc să exploreze și teatrul. Se adaptează repede și fac față cu succes unor provocări diverse.
În timp, am reușit să construim o fuziune între arte: am început cu teatrul, am adăugat muzica, iar mai târziu a apărut și Media HasDu, unde dezvoltăm latura de public speaking și oratorie. Împreună, toate acestea formează un cadru complet de formare artistică și personală pentru elevi.
