Cea mai bănoasă meserie din România este și una dintre cele mai vulnerabile. Cum îți protejezi afacerea de faliment sau de pierderi uriașe

Angajații din domeniul IT sunt unii dintre specialiștii cel mai bine plătiți la ora actuală, și în România, și oriunde în altă țară. Evoluția tehnologică fără precedent din ultimul deceniu și, în prezent, dezvoltarea masivă a inteligenței artificiale, generează o nevoie crescută de specialiști IT, de la programare, la securitate cibernetică sau management al datelor cu caracter personal.
Astfel, în contextul unei cereri mari de angajați în acest domeniu, salariile cresc exponențial de la an la an. Însă aceste specializări în IT vin la pachet cu responsabilități și riscuri semnificative, ce pot duce inclusiv la falimentul companiei, în cazul în care aceasta se confruntă cu situații neprevăzute, care pun în pericol integritatea clienților pentru care lucrează.
Soluția cea mai la îndemână și cea mai indicată pentru specialiștii IT care vor să se pună la adăpost de costurile exorbitante ale unor erori de calcul, pierderi de date sau atacuri cibernetice este o asigurare IT.
Asigurările de răspundere profesională IT se adresează specialiștilor care activează în acest domeniu, indiferent dacă este vorba de freelanceri sau de profesioniști care au optat pentru o formă de organizare precum PFA sau SRL. Acest tip de asigurare este conceput pentru a proteja profesioniștii din domeniu de potențialele erori și omisiuni în exercitarea activității lor și de evenimente sau incidente care pot cauza pierderi financiare clienților pentru care aceștia oferă servicii tehnologice de înalta specializare.
Asigurarea profesională IT este esențială pentru această categorie de specialiști, întrucât oferă o protecție cuprinzătoare împotriva unor riscuri specifice din industrie legate de eventuale litigii sau daune și se adresează în mod direct obligațiilor asumate prin contractele pe care le au cu clienții sau cu angajatorii lor. Astfel, profesioniștii IT pot avea o acoperire cuprinzătoare în caz de litigii printr-o poliță de acest tip.
Asigurarea de răspundere profesională IT asigură acoperire pentru: neglijență profesională, erori și omisiuni, infracțiuni informatice, încălcări ale drepturilor de autor, pierderea sau coruperea datelor informatice, denigrare și calomnie, dar și pentru amenințările cibernetice, precum cele din gama de atacuri de tip ransomware.
Leader Team Broker, companie de brokeraj în asigurări, cu aproape 19 ani de experiență, are acces la toate produsele de asigurare de răspundere pentru domeniul IT de la asigurătorii din piața internațională LLOYD’S (Londra) și de la asigurătorii din România. Astfel, brokerul poate crea orice tip de pachet de asigurare, potrivit pentru nevoile fiecărui client în parte. Aceste pachete includ polița de răspundere profesională (Professional indemnity /Errors and Omissions), răspundere generală ( Public/General liability), polița Cyber (Cyber și Cyber crime), precum și răspunderea angajatorului (Workers Compensation/Employers Liability).
Pachetele de asigurare IT de la Leader Team includ limite de răspundere cuprinse între 100.000 de euro și 25 milioane de euro, în funcție de gradul de risc și expunere și oferă acoperire națională și internațională, fiind acceptate de toți clienții/beneficiarii (din străinătate și din România) care solicită în contractele comerciale astfel de asigurări de răspunderi. Astfel, polițele au acoperire oriunde în lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii și Canada.
Orice profesionist IT știe că în lumea digitală aflată în continuă schimbare, riscurile pot apărea în orice moment și, tocmai de aceea, asigurarea IT reprezintă o soluție indispensabilă pentru a-și proteja activitatea și reputația. Cu acest tip de asigurare fiecare specialist IT poate lucra liniștit, știind că este protejat împotriva unor potențiale amenințări financiare și a unor litigii profesionale.



