Pentru HC, bani ar fi. Cel puțin încă un sezon

„Ordonanța-trenuleț” le dă frisoane tuturor conducătorilor de club, iar după desființarea Gloriei nimic nu pare imposibil, atunci când e vorba de dezasamblat echipe.
Din fericire, cei de la HC pot sta liniștiți, cel puțin în această stagiune pentru care Consiliul Județean garantează că nu se va umbla la fonduri. Un atu important pentru clubul condus de Georgian Băducu este parcursul excelent din Liga Zimbrilor, acolo unde HC se bate de la egal la egal cu mai toate echipele cu tradiție încheind turul cu cea mai bună clasare din istorie.
Dacă pentru stagiunea 2024-2025 fondurile sunt asigurate, continuarea finanțării ar putea fi condiționată în viitor de rezultatele obținute. Celor de la HC li s-a fixat un obiectiv îndrăzneț, accederea în Cupele Europene. Momentan, Buzăul poate profita de o conjunctură excelentă, ocupând un meritoriu loc 4, devansată numai de Dinamo, Minaur și Potaissa.
Marele necaz, în cazul cluburilor finanțate de entități publice rezidă din faptul că un sezon sportiv se întinde pe perioada a doi ani bugetari. De aici, rezultă prognoza financiară destul de complicată, având în vedere că alocările bugetare pentru cel de-al doilea an nu sunt încă aprobate sau cunoscute în detaliu la începutul anului competițional. Sincopele de ordin financiar nu sunt o noutate pentru România: în 2023, de exemplu, Rapid București a primit 1,5 milioane de euro de la Guvern, bani din fondul de rezervă bugetară, pentru acoperirea sumelor indisponibile la momentul acela. Evident, a fost vorba de un caz fericit, întrucât este greu de crezut că autoritățile locale dispun de astfel de rezerve.



