Povestea fabuloasă a savantului hasdeian George Emil Palade

Povestea fabuloasă a savantului George Emil Palade a fost relatată de juristul Maria Besciu, doctor în Istoria Medicinei la Facultatea de Medicină „Carol Davila” din Capitală, în cadrul Simpozionului Naţional Ecoterra „Omenirea încotro?… de la cultivarea plantelor şi domesticirea animalelor la inteligenţa artificială”, organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău. Prezentarea făcută de dr. Maria Besciu marchează  împlinirea a 50 de ani de la obținerea de către savant, în 1974, a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve.

„Ieri (n.r., 14 decembrie) m-am întors de la Facultatea de Medicină și Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș care poartă numele savantului George Emil Palade. Am prezentat acolo o lucrare alături de doamna academician Maya Simionescu. Astăzi, la o zi distanță, sunt aici, la Buzău, tot cu o temă despre George Emil Palade, pentru că nu putem să trecem cu vederea o astfel de aniversare. Sunt 50 de ani de când s-a reușit o performanță unică. Medicina românească nu s-a mai întâlnit cu acest eveniment”, a spus dr. Maria Besciu, făcând referire la Premiul Nobel acordat lui George Emil Palade, savantul care a absolvit Colegiul Național „B.P. Hasdeu” fiind recunoscut astfel la nivel mondial ca unul dintre creatorii biologiei celulare moderne.

Maria Besciu a relatat despre dorința savantului  de a-și dona toate distincțiile obținute de-a lungul timpului Facultății de Medicină din Capitală: „Am intrat în posesia lor. Este vorba despre 109 distincții pe care noi le avem în vitrina de la sala 2 de lectură, care se numește <Daniel Danielopolu>. Sunt acolo toate premiile, inclusiv Premiul Nobel, originalul acestuia fiind la Muzeul de Istorie din București. A fost o ceremonie extraordinară la Facultate la care au participat fiii acestuia, pentru că fiica sa, Georgia, a murit în 2016. I-am cunoscut astfel pe cei doi băieți ai săi, unul care-i poartă numele, George Palade, din Germania, și Philip Palade, care a venit din America pentru a inaugura expoziția realizată la Facultatea de Medicină din București”.

Palade a lăsat prin testament, încă din 2002, dispoziția ca toate medaliile și premiile pe care le-a primit de-a lungul activității sale să ajungă la Facultatea de Medicină din București, pentru a constitui un imbold pentru tinerii cercetători și pentru studenți să își dorească să devină laureați ai Premiului Nobel. De altfel, din relatarea dr. Maria Besciu aflăm că acesta ar fi afirmat că „fiecare student poartă cu el posibilitatea de a fi câștigător al Premiului Nobel pentru Medicină”.

Cei 50 de ani care s-au scurs de când George Emil Palade a devenit primul român laureat al Premiului Nobel coincid, amintește Maria Besciu, cu  alte două momente de referință, respectiv 150 de ani de la nașterea  medicului academician C.I. Parhon (fondatorul Școlii române de Endocrinologie, membru titular activ şi preşedinte de onoare, între 1948 și 1969) al Academiei Române) și tot 150 de ani de la nașterea profesorului  Francisc Rainer (Creatorul Școlii  de Antropologie), o altă mare personalitate, care nu din întâmplare a fost profesorul lui George Emil Palade, precum și conducătorul lui de doctorat. „Acest profesor”, spune Maria Besciu, „avea un laborator-muzeu, unde Palade a văzut pentru prima oară un rinichi de delfin. A fost impresionat; profesorul i-a spus că este un exponat care ar putea să devină subiectul tezei lui de doctorat, lucru care s-a și întâmplat. A fost o teză absolut originală și nespecifică pentru partea medicală, pentru că tratează tubul urinifer al delfinului, respectiv <Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă>. Au urmat niște expediții pe Marea Neagră, pentru că Palade a dorit neapărat să lucreze pe rinichiul de delfin.  Prima expediție a fost un eșec, pentru că profesorul Francisc Rainer avea rău de mare. A doua oară au plecat fără profesor; au rugat niște pescari turci să le vâneze niște delfini. Au reușit să extragă un rinichi care a devenit piesă de muzeu și se află în  Muzeul de Anatomie al Facultății de Medicină din București. Palade a fost și cadru didactic al catedrei de Anatomie, între  1939 și 1946, când a fost nevoit să plece din România. A plecat cu familia, pentru că era căsătorit cu Irina Malaxa. Fiind ginerele lui Nicolae Malaxa (n.r., unul dintre marii industriaşi ai României interbelice) ar fi putut să aibă în perioada aceea mari probleme”.

Unul dintre savanții pe care i-a dat Hasdeul

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Palade a făcut parte din corpul medical al Armatei române, iar după război, încurajat fiind de Grigore Popa, succesorul profesorului Rainer, a mers în Statele Unite pentru a continua studiile. A lucrat timp de câteva luni în Laboratorul de Biologie al Universităţii din New York. În acea perioadă, l-a cunoscut pe Albert Claude, care a făcut o prezentare privind activitatea sa în microscopia electronică. Acesta l-a invitat pe tânărul Palade să lucreze cu el la Institutul Rockefeller de Cercetări Medicale.

Palade este însă produsul școlii românești. Și chiar al școlii de la Buzău. Laureatul premiului Nobel George Emil Palade a urmat cursurile liceului buzoian „Hasdeu”, care i-a dat lumii și pe savantul Nicolae Vaschide (psiholog și psihiatru), dar și pe academicianul Constantin Parhon.

George Emil Palade s-a născut în 19 noiembrie 1912, la Iași. Data de naștere a marelui savant este dedicată, în prezent, cercetătorilor, devenind  „Ziua Cercetătorului din România”. Palade a studiat primii doi ani în Iași. „M-am născut în noiembrie 1912 în Iaşi, vechea capitală a Moldovei, în estul României. Educaţia mea a început în acel oraş şi a continuat prin luarea bacalaureatului la Liceul Al. Hasdeu din Buzău. Tatăl meu, Emil Palade, a fost profesor de filosofie, iar mama mea, Constanţa Cantemir Palade, a fost învăţătoare. Mediul familial m-a ajutat să capăt, cu timpul, un mare respect pentru cărţi, şcoală şi educaţie. Tatăl meu a sperat ca eu să urmez, ca şi el, filosofia în mediul universitar, dar am preferat lucruri tangibile şi mai specifice – şi astfel, influenţat de rudele de vârsta mea – în 1930 am intrat la Şcoala de Medicină de la Universitatea din Bucureşti”, povestea George Emil Palade în autobiografia pe care acesta a scris-o în 1974, cu ocazia decernării premiului Nobel pentru Medicină.

Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. A pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în acidul ribonucleic (ARN), la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau „corpusculii lui Palade”. Rezultatele cercetărilor lui au fost publicate numai în reviste de specialitate, și nu în cărți, așa cum se practică astăzi în lumea științifică. „La noi, la Facultatea de Medicină din Capitală,  se păstrează extrasele, articolele pe care el le-a publicat în diferite reviste. Unii spun 200, alții 360 de articole. Nu are însă nicio carte. Deși nu a scris cărți, a reușit această performanță pentru că a fost constant. Nu s-a împrăștiat ca alți savanți, să înceapă cercetarea pe mai multe subiecte”, explică  Maria Besciu.

În 1961, G.E. Palade a fost ales membru al Academiei de Ştiinte a SUA. În 1973 a părăsit Institutul Rockefeller, transferându-se la Universitatea Yale, iar din 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego (California).

În 1974 Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve „pentru descoperiri privind organizarea funcţională a celulei ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”, cu referire la cercetările sale medicale efectuate la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale.

George Palade a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975. În 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte şi ştiinţe (ARA) la Universitatea din California.

Cum ținea legătura cu Buzăul

Directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale, cercetătorul Costel Vînătoru, povestea în cadrul  evenimentului cultural „Zilele personalităților buzoiene de ieri și de azi” dedicat lui Ștefan Nicolae, profesor doctor docent în domeniul horticulturii, în special cel al pomiculturii, întâlnirea acestuia cu savantul George Emil Palade la Universitatea Bekeley din California, în 1965, unde a studiat Legumicultura. Aici, spune Costel Vînătoru, „a întâlnit un alt român celebru, George Emil Palade, cu care a ținut legătura toată viața”.

Cercetătorul Costel Vînătoru mai relatează că „George Emil Palade îi trimite o scrisoare (n.r., prof. dr doc. Ștefan Nicolae), prin care îl anunță că dorește să susțină o conferință la București, la Sala Palatului, și că îl roagă să îl ajute în organizarea acestei conferințe. Domnul profesor s-a ocupat de acest lucru – am această scrisoare -,  pentru că dumnealui îmi dăruia de fiecare dată când ne întâlneam câte un material ca să îmi creeze o bucurie permanentă”, își mai amintește Costel Vînătoru despre profesorul Ștefan Nicolae, cu care a fost coleg la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. Printre darurile făcute de profesor cercetătorului Costel Vînătoru se află și corespondența sa cu George Emil Palade. „Mai târziu, când se organizează conferința, George Emil Palade îl roagă să invite, la rândul lui, oameni din cercetare valoroși, să fie prezenți la această conferință. Și eu am primit invitație. Dar nu am putut să particip, însă am documentul scris de mână foarte frumos, din partea marelui savant George Emil Palade”, relatează Vînătoru, care a mai amintit despre această invitație și cu ocazia Simpozionului Naţional Ecoterra.

În nemurire… pe Vârful cu Dor

„Am avut onoarea și privilegiul să-i cunosc o parte din rude; și nepoții acestuia am păstrat legătura”, spunea Maria Besciu. C.D. Zeletin, denumit în scrisori Dada,  povestea că o mătușă a savantului Palade, Didica, a ştiut dintotdeauna că nepotul ei George va deveni mare cercetător, ba chiar că va lua premiul Nobel. Maria Besciu relatează că Didica tot întreba: „Cum, n-a luat Nobelul? Nu-i nimic, las’ c-o să-l ia!”. A fost o vizionară mătuşa Didica, la fel ca Nicolae Malaxa, socrul lui Palade, care i-a dedicat ginerelui o carte a lui Werner Heisenberg, „Physics and Phylosophy”, cu menţiunea „Doctorului George Palade. Anticipare la premiul Nobel”, dedicație scrisă în 1958, cu 16 ani înainte ca Palade să devină, cu adevărat, laureat al prestigioasei distincții.

„Niciodată nu a uitat limba română. Nu a rupt niciodată legătura cu România. Asculta cu plăcere muzică clasică, dar o asculta și pe Maria Tănase. Era un mare gurmand, dar avea grijă de siluetă. Din scrisori,  pe unele le-am și citit – sunt publicate în crestomația de familie -, reiese că  avea mare grijă de familie, de mamă, de surorile Adriana și Constanța. Îi scria nepotului Dada, prof. Constantin Dimoftache, zis C.D. Zeletin, să-i trimită toate noutățile editoriale care se tipăreau în România; era la curent cu ce se întâmpla în lumea culturală. Îi plăceau istoria, literatura, limba latină. Menționează în scrierile lui că limba latină l-a ajutat în denumirea a ceea ce el descoperă. A trăit 96 de ani. S-a stins din viață pe 7 octombrie 2008. Întâmplător sau nu, Premiile Nobel se anunță în 7 octombrie; el a fost anunțat în 7 octombrie 1974 și a murit în 7 octombrie 2008, la distanță de 44 de ani. Dorința lui cea mai mare a fost să i se împrăștie  jumătate din cenușa  sa pe Vârful cu Dor, lucru care s-a întâmplat în 2010. Au venit copiii, nepoții, Maia Simionescu pe care dânsul o numea <fiica științifică>, și i-au îndeplinit ultima dorință”, relatează Maria Besciu.