Economic

Noi reguli de etichetare în piețele din Buzău

Într-o perioadă în care transparența și informarea sunt din ce în ce mai importante, comisarii de la Protecția Consumatorilor și reprezentanții piețelor din municipiul Buzău s-au angajat în discuții intense pentru implementarea noilor reguli de etichetare a produselor comercializate în aceste locuri. Proiectul, propus de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, vizează îmbunătățirea calității etichetelor, astfel încât consumatorii să aibă acces la informații exacte despre produsele pe care le achiziționează.

Principalele modificări propuse includ furnizarea unor detalii precum țara de proveniență a produselor, informații despre producător, ambalator sau expeditor, precum și eventualele substanțe alergene conținute de acestea. În prezent, aceste informații lipsesc adesea de pe etichetele legumelor și fructelor comercializate la tarabele din piețe.

Comisarul șef al OPC Buzău, Romică Gavrilă, a subliniat importanța noilor reguli și a colaborării cu autoritățile locale pentru implementarea acestora. „Am avut o întrevedere cu doamna director al SC Piețe, Târguri și Oboare. Ne-am punctat cu privire la noul cadru legislativ care se discută a intra în vigoare și cu privire la modalitatea de alcătuire a etichetelor care trebuie să ajungă la comercianții care își vând produsele la tarabele din piețe. În momentul în care va intra în vigoare acest ordin, ne vom revedea și vom analiza etichetele dacă sunt corespunzătoare, acestea urmând să fie distribuite către toți comercianții”, a declarat acesta pentru Focus TV.

Un aspect semnalat în mod special este necesitatea de a informa consumatorii cu privire la substanțele chimice folosite în tratarea legumelor și fructelor. De exemplu, este esențial ca achizitorii să fie avertizați cu privire la utilizarea fungicidelor pe citrice și să fie instruiți să nu consume coaja acestora. „Întotdeauna, în timpul controalelor pe care le facem în piețe, constatăm o problemă foarte mare, aceea de informare a consumatorilor cu privire la produsele de pe tarabe și, în special, cu privire la anumite avertismente ce privesc existența unor substanțe care sunt utilizate la tratarea legumelor sau fructelor, inclusive fungicide. Avem substanțe periculoase cu care poate fi tratată coaja citricelor. În acest context, producătorul, comerciantul din piață este obligat să informeze în scris despre faptul că aceste produse au fost tratate cu aceste substanțe, coaja nu este destinată consumului, iar după manipularea acestor fructe, mâinile trebuie spălate. Din păcate, în piețele din Buzău nu am constatat această informare. Doar în lanțurile de mari magazine sunt informați clienții cu privire la acest aspect”, a mai spus Gavrilă pentru sursa citată.

În timp ce preocuparea pentru siguranța și sănătatea consumatorilor este din ce în ce mai evidentă, implementarea noilor reguli de etichetare reprezintă un pas semnificativ către o piață mai transparentă și mai responsabilă.

Articole similare