Administrație

Au început lucrările la „Cimitirul Eroilor” din Chișinău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău

Autoritățile din municipiul Chișinău, în colaborare cu Consiliul Județean Buzău, au demarat lucrările de reabilitare a Complexului memorial „Cimitirul Eroilor”, costul de implementare a proiectului fiind de circa cinci milioane de lei moldovenești (1,3 milioane lei românești). Potrivit Primăriei Chișinău, proiectul prevede reabilitarea trotuarelor existente, amenajarea scuarului în formă semicerc, reconstrucția scării de acces către Complexul Memorial „Cimitirul Eroilor”, restaurarea pilonilor și a peretelui de sprijin de pe perimetrul scuarului, crearea unor locuri de parcare, montarea pavajului tactil pentru orientarea persoanelor cu dizabilități, montarea iluminatului stradal și amenajarea teritoriului adiacent.

Totodată, în centrul scuarului va fi instalat un monument comemorativ în memoria soldaților căzuți în cele două războaie mondiale. Pe coloanele de la intrarea în cimitir vor fi aplicate elemente decorative din același material, iar o astfel de procedură se va efectua și pe peretele de sprijin de pe perimetrul scuarului.

Consiliul Județean Buzău va finanța reabilitarea pilonilor, balustradei, scărilor, precum și amenajarea teritoriului, pe Bulevardul Decebal, cu suma de 250.000 euro. Cealaltă investiție din capitala Republicii Moldova o reprezintă reabilitarea pasajului subteran de la intersecția Bulevardului Decebal cu strada Nicolae Titulescu, investiție la care Consiliul Județean participă cu suma de 50.000 euro.

Cimitirul militar românesc a apărut în anul 1918. În perioada interbelică, cimitirul a fost amenajat de către Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, scrie historia.ro. Tot în aceeași perioadă, a fost ridicată și o capelă în memoria legiunii cehe. Intrarea în cimitir avea o arhitectură masivă, cu scări mari și coloane de 10 metri înălțime. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, capela a fost dărâmată, iar terenul ras cu buldozerul. Peste mormintele care mai rămăseseră a fost construit în 1961 Institutul de Pulmonologie și Ftiziatrie „Chiril Draganiuc”, spital dărâmat la rândul său în 2007.

Timp de mai mulți ani Cimitirul Eroilor Români a fost un loc abandonat, pustiu și plin de gunoaie. Despre cei 1.645 de ostași îngropați acolo se știe că 431 dintre ei erau români căzuți în Primul Război Mondial, 96 de români morți în cel de-Al Doilea Război Mondial, restul fiind militari ruși, austrieci, cehi, francezi și polonezi.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker