Frână pentru Umbrărescu pe Autostrada Moldovei

Dorinel Umbrărescu nu poate intra și pe loturile de mijloc ale Autostrăzii Buzău-Focșani, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis parțial contestația turcilor de la Tekfen și a dispus remedierea. În acest context, contractele finanțate prin PNRR pentru loturile de mijloc ( 67 km.) nu pot fi semnate, iar intrarea în șantier (cel puțin pentru lucrări pregătitoare care se pot face și în sezonul rece) se amână. În prezent constructorul român este deja în șantier pe loturile de la „capete”, 5 kilometri la Buzău, respectiv 10 kilometri la Focșani.
,,Admite contestația în parte si dispune remedierea”, se precizează în decizia CNSC publicată marți, 8 noiembrie.
- Tronsonul 2 (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km și o valoare de 1,31 miliarde de lei fără TVA, iar contractul include construcția a 12 poduri printre care se numără Podul peste Râmnicu Sărat și DN22.
- Tronsonul 3 (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA), iar pe acest tronson vor fi construite 18 poduri și un pasaj, printre care se numără Podul peste DJ 205R și peste pârâul Ramna. Pentru ambele loturi durata de execuție este de 26 de luni.
UMB a depus oferte și pentru toate cele șase loturi ale secțiunilor dintre Focșani, Bacău și Pașcani.


