Actualitate

Doi tineri reținuți după accidentul cu cinci victime de la Topliceni

Doi tineri, în vârstă de 35, respectiv 36 de ani, din Topliceni, au fost reținuți în data de 7 noiembrie de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, după ce unul dintre ei a condus un autovehicul fără să aibă permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, iar celălalt pentru comiterea infracţiunii de  încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care ştia că nu deţine permis de conducere.

Reamintim că în data de 6 noiembrie, un grav accident de circulație s-a produs pe Dj203H, în localitatea Topliceni. A fost vorba despre o coliziune între un autoturism condus pe direcția Buda către Râmnicu Sărat de către bărbatul în vârstă de 35 de ani, din Topliceni, și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto de 46 de ani, din Vrancea. Accidentul s-a soldat cu rănirea a cinci ocupanți din mașina șoferului din Vrancea, cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani. Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferii implicaţi în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul bărbatului de 35 de ani, acesta a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul șoferului din  Vrancea rezultatul a fost negativ. De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, a reieșit că bărbatul de 35 de ani nu deține permis de conducere, iar maşina îi fusese încredinţată de către un prieten, în vârstă de 36 de ani, de asemenea din Topliceni. Cei doi prieteni s-au ales cu dosar penal pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv pentru comiterea infracţiunii de  încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care ştia că nu deţine permis de conducere, cercetările fiind continuate de poliţiştii Biroului Rutier Râmnicu Sărat.

Articole similare