ActualitateEducație

Elev de la Hasdeu, în lotul lărgit pentru „Campionatul mondial de dezbateri”

Luca Cristian Vlad, de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, s-a calificat în  lotul lărgit al României din care se va face selecția elevilor participanți la Campionatul mondial de dezbateri pentru elevi (World Schools Debating Championships – WSDC) din 2023. Selecția s-a făcut printr-o probă de baraj, care a constat într-un turneu, susținut în limba engleză, cu moțiuni la prima vedere, la care au participat 42 de elevi.

Ea a venit la finalul etapei naționale a Olimpiadei de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat” 2022, organizată de Ministerul Educației la Piatra Neamț, competiție cuprinsă în Calendarul competițiilor naționale pe discipline școlare pentru anul școlar 2021-2022 nr. 25.810/21.02.2022, la poziția 26, ce a avut loc în perioada 11-17 Iulie 2022. La olimpiada națională au participat 288 elevi din 40 de județe și Municipiul București (123 de elevi la secțiunea ”avansați” și 165 de elevi la secțiunea ”începători”), au participat la etapa națională.

Județul Buzău a fost printre cele 11 județe care au beneficiat de suplimentare de locuri pentru etapa națională, participând cu o echipă la secțiunea ”avansați” și două echipe la secțiunea ”începători”. Astfel, au participat 9 elevi de la Colegiul Național ”B.P. Hasdeu”, Colegiul Economic Buzău și Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu.  Este vorba despre elevii buzoieni: Andra Radu, Alesia Gabriela Ștefănescu, Ioana Mocanu, Andrei Neagu, Karina Nicoleta Grigore, Alexandra Nicol Ciochină, Diana Ioana Tănase, Denisa Ştefania Caloian, Luca Cristian Vlad.

2 Comentarii

  1. În enumerarea dvs. de 9 elevi, apar doar 8. Din păcate aţi sărit numele uneia dintre fete. Ar fi drăguţ dacă aţi edita ştirea şi l-aţi adăuga. Sentimentele ei sunt rănite, mai ales că a făcut parte dintr-una dintre echipele care au făcut break-ul şi a obţinut un punctaj foarte bun. Înţelegem că mai există şi greşeli, dar este şi mai bine dacă ele sunt şi reparate.
    Felicitări elevilor! Suntem mândri de ei!

    1. Din păcate, cred că sentimentele rănite – indiferent ale cui sunt – se datorează faptului că avem de-a face cu o persoană care nu știe să numere până la 9. Curaj! Încet-încet vom învăța. Chiar și până la 10, cu puțin efort.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker