Laureaţi din afara ţării la concursul naţional de creaţie literară „Vasile Voiculescu”
La finalul celei de-a 33-a ediţii a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu”, organizatorii anunţă laureaţii. Doi dintre aceştia sunt români care trăiesc în afara graniţelor ţării, respectiv din Spania şi din Republica Moldova. Este vorba despre Eugen Barz din Madrid, şi Radmila Popovici, de la Chişinău. Ei au confirmat participarea la festivitatea de premiere care va avea loc, sâmbătă, 9 octombrie, ora 11.00, la Casa Memorială „Vasile Voiculescu” din comuna Pârscov. Potrivit programului anunţat de organizatori, deplasarea la Pârscov, la Casa Memorială a scriitorului, se va face la ora 9.30, de la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”.
Cu o zi înainte de festivitatea de premiere, respectiv vineri, 8 octombrie, orele 16.00, va avea loc un alt eveniment în memoria lui Vasile Voiculescu, care va marca împlinirea a 137 de ani de la naşterea scriitorului. Este vorba despre depunerea de coşuri şi buchete de flori la bustul acestuia din vecinătatea Palatului Cultural.
Publicistul Ionel Stănuţă, membru în comisia de jurizare a lucrărilor şi, totodată, coordonator al proiectului „Concursul naţional de creaţie literară <Vasile Voiculescu>”, devenit brand al judeţului Buzău, remarcă progresul din acest an în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor participante la competiţie. „Cred că niciodată nu au fost lucrări atât de bune. Dacă mai aveam zece premii, le puteam acorda fără probleme”, spune acesta, în condiţiile în care numărul premiilor a fost mare. Mare a fost şi numărul instituţiilor care au înţeles cât de important este să încurajeze tinerele talente, să încurajeze creativitatea în domeniul literar, contribuind prin acest demers la crearea unui echilibru între tradiţie şi inovare şi făcând posibil dialogul intercultural şi intergeneraţional şi intensificând integrarea în societăţile multiculturale. Această situaţie este remarcată şi de coordonatorul proiectului, scriitorul Ionel Stănuţă: „Nu este simplu de organizat, dar când ai nişte relaţii foarte bine stabilite şi o colaborare bună pe nişte principii de onestitate şi de corectitudine, nu trebuie să te temi că cineva îţi răspunde negativ la o apelare. Eu am găsit înţelegere de fiecare dată la toate instituţiile şi sper să găsesc în continuare; toate instituţiile cu care eu lucrez de ani de zile au răspuns cu aceeaşi amabilitate ca de fiecare dată. Pot să spun că este singura manifestare de amploare care adună lângă Centrul Cultural <Alexandru Marghiloman > şi alte instituţii, manifestarea devenind din ce în ce mai prestigioasă. Noi ne aflăm la ediţia cu numărul 33, asta înseamnă ani în urmă, premii în bani, dar şi alte lucruri pentru care noi ne bucurăm că s-au putut realiza. Concursul naţional de creaţie literară <Vasile Voiculescu> este un brand pentru judeţul Buzău şi trebuie să-l ţinem în continuare cel puţin la nivelul la care a fost anul acesta”, a spus Ionel Stănuţă, care a apreciat în mod deosebit deschiderea conducerii Centrului „Alexandru Marghiloman” pentru realizarea acestui important eveniment cultural din viaţa judeţului şi chiar a ţării. „Organizatorul principal este Centrul <Alexandru Marghiloman>, care face eforturi organizatorice şi financiare deosebite ca să menţină la acest nivel proiectul şi am găsit la noul director o deschidere totală spre organizarea acestei manifestări”, a declarat Ionel Stănuţă.
Un plus al competiţiei l-a constituit, ca de fiecare dată, şi juriul care a analizat lucrările – Dumitru Ion Dincă (preşedinte), Florin Dochia (vicepreşedinte), Daniela Şontică, Ionel Stănuţă şi Oana Paraipan -, anul acesta fiind aproape 100. La concurs au participat şi 15 elevi, dat fiind că, la fel ca în anii trecuţi, concursul este organizat pentru două categorii de creatori: elevi şi autori ai volumelor de poezie, proză şi publicistică, apărute în perioada 1 septembrie a anului precedent până la 1 septembrie anul în curs.
Cine sunt câştigătorii
ELEVI
- PREMIILE „ACASĂ LA VASILE VOICULESCU” – manuscrise, elevi Şcoala Gimnazială Pârscov: MIRUNA MANEA (proză) şi MARIA POTÎRNICHE (poezie). Premiile în valoare de 500 lei fiecare sunt acordate de publicistul CRISTINEL POPA.
- PREMIILE „VASILE VOICULESCU”, elevi de liceu: ALEXIA PLĂCINTĂ (manuscrise, poezie) – Suceava; 800 lei – Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”;
- Premiul la proză nu s-a acordat.
AUTORI DE VOLUME
- PREMIUL SPECIAL „RENAŞTEREA BUZOIANĂ”, MIHAI SĂLCUŢAN (Buzău), pentru volumul NIGRIMIADA; 500 lei – Asociaţia Culturală Renaşterea Buzoiană.
- PREMIUL SPECIAL pentru proză, MARIAN TOMESCU (Ilfov), pentru volumul de proză SUBSTITUIRE ÎN DESTIN; 700 LEI
- PREMIUL SPECIAL „DETECTIV LITERAR”, RADMILA POPOVICI (Republica Moldova), pentru volumul VENE ŞI ARTERE (poezie); 700 LEI – Editura Detectiv Literar.
- PREMIUL SPECIAL pentru publicistică, MIHAELA AIONESEI (Târgu Secuiesc), pentru volumul LA PAS PRIN PATRIA MAMĂ; 800 lei – Primăria comunei Pârscov.
- PREMIUL SPECIAL AL EDITURII ALPHA, „ALEXANDRU MARGHILOMAN – NOTE POLITICE”, ALEXANDRU MĂCIUCĂ (Râmnicu Sărat) – coordonator, pentru volumul O POARTĂ A RÂMNICULUI.
PREMIILE NAŢIONALE
- PREMIUL NAŢIONAL pentru literatură cu caracter religios: EUGEN BARZ (Madrid), pentru volumul FÂNTÂNA LUI IACOB (poezie); 1.000 lei Ziarul LUMINA al Patriarhiei Române.
- PREMII NAŢIONALE pentru publicistică (ex-aequo): CODRUŢ CONSTANTINESCU (Prahova), pentru volumul LIBER ÎN EUROPA – 1.000 lei – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, şi GHEORGHE POSTELNICU (Buzău), pentru volumul TÂNĂRUL VOICULESCU ÎNTRE MEDICINĂ ŞI LITERATURĂ; 1.000 lei – Cristinel Popa.
- PREMII NAŢIONALE pentru proză (ex-aequo): ION FERCU (Bacău), pentru volumul DAC-AŞ FI FOST DUMNEZEU – 1.000 lei, Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu”, Buzău, şi EVELINE PĂUNA (Bucureşti), pentru volumul DINCOLO DE FERESTRE – 1.000 lei, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”.
- PREMIUL NAŢIONAL pentru POEZIE: RALUCA FARAON (Bucureşti), pentru volumul ALCHILMIA MEMORIEI – 1.000 lei, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”.
- MARELE PREMIU ŞI TROFEUL CONCURSULUI – ŞTEFAN MITROI (Bucureşti), pentru volumul TATĂL FIILOR MEI – 1.500 LEI, Consiliul Judeţean Buzău.
- PREMIILE PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUZĂU: Câştigătorul marelui premiu şi laureaţii premiilor naţionale vor primi câte un set din lucrarea „Alexandru Marghiloman – Note politice”.
Nu merita atentie participarea.