Consilierii municipali din Chișinău au votat acordul de cooperare cu județul Buzău
Acordul de cooperare între județul Buzău și Municipiul Chișinău a fost votat în unanimitate și de Consiliul Municipiului Chișinău, după ce Consiliul Județean Buzău a adoptat un document similar la jumătatea lunii trecute. „Astfel de momente îmi aduc bucurie, pentru că demonstrează că, indiferent de spectrul politic, atât în România, cât și în Republica Moldova, dorința tuturor este de cooperare și de regăsire a valorilor comune. Îi felicit pe toți cei care au înțeles că cele două țări nu pot fi separate, că simțim cu toții la fel și că acțiunile noastre duc către aceeași direcție”, a scris președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, pe pagina sa oficială de Facebook.
Reamintim că, pe 15 iunie, Consiliul Județean Buzău a încheiat un acord de înfrățire cu municipiul Chișinău și cu Sectorul Botanica al orașului, după ce, în ultimii ani, a dezvoltat relații de cooperare cu raioanele Soroca și Dubăsari din Republica Moldova.
Pe 28 mai, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, s-a aflat în Republica Moldova, acolo unde a avut întrevederi cu o serie de oficialități de peste Prut. În cadrul reuniunilor a fost discutată posibilitatea de a încheia un acord de înfrățire între Consiliul Județean Buzău și Sectorul Botanica din capitala Republicii Moldova. În aceeași zi s-au pus bazele unor viitoare colaborări între autoritățile locale din Republica Moldova și România.
Ulterior, în urma unei întâlniri cu președintele și vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, Neagu a anunțat că s-au pus bazele unor viitoare colaborări între autoritățile locale din Republica Moldova și România, dar și posibilitatea dezvoltării relațiilor transfrontaliere cu Euroregiunea Nistru, în componența căreia se află reprezentanți din Ucraina, din Republica Moldova și ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est.
„Consiliul Județean Buzău a dezvoltat în decursul timpului relații de cooperare cu Unități Administrativ-Teritoriale din Republica Moldova, respectiv Raioanele Soroca și Dubăsari. Acordurile de cooperare încheiate au permis părților semnatare să dezvolte colaborări în domeniul educației, culturii, turismului și sănătății în scopul susținerii românilor de peste Prut în păstrarea identității naționale și dezvoltării economico-sociale”, preciza președintele Consiliului Județeanla momentul respectiv.
Sectorul Botanica este unul din cele cinci sectoare ale Chișinăului, situat în zona Sud-Est a municipiului, având o populație estimată la 220.000 locuitori. Toponimicul „Botanica” s-a afirmat datorită influenței Școlii de Horticultură, fondată în anul 1842, care a contribuit la înființarea în Basarabia a primului parc dendrologic sub denumirea „Grădina Engleză”, localnicii denumindu-l „Grădina Botanică”. Ulterior, acest prototip de „parc botanic” a inspirat realizarea mai multor parcuri și grădini publice.