Actualitate

Escrocherie cu tâmplărie PVC pe OLX. Cum a rămas un buzoian din Cislău și fără bani, și fără termopane

Pandemia a adus, odată cu creșterea numărului de cumpărături în mediul online, și creșterea numărului infracțiunilor de înșelăciune. Infractorii își actualizează permanent modurile de ­operare, iar cetățenii nea­tenți și neinformați cad victime.

A simțit-o pe pielea lui un bărbat din Cislău, care s-a ales cu o pagubă de aproape 1.000 de euro. Totul a început în luna septembrie a anului trecut. Bărbatul avea nevoie să monteze tâmplărie PVC la locuință după o extindere a construcției, așa că a decis ­să-l contacteze pe cel cu care lucrase cu un an înainte. ,,În 2019 mi-a montat la casă tâmplăria. Anul trecut am făcut o extindere și aveam să mai pun o ușă și ferestre. Pentru că mi-a plăcut cum a lucrat și cu un an înainte, l-am sunat. A venit, a măsurat, a calculat și mi-a spus că mă costă 6.100 lei, dar trebuie să dau avans pentru materiale”, ne-a declarat Ionuț Haralambie din Cislău.

Pentru că meseriașul i s-a părut de bună-credință, i-a virat o parte din suma negociată, 4.100 lei. Se întâmpla pe 21 septembrie. Însă după ce s-a văzut cu banii în cont, bărbatul a tot amânat lucrarea. ,,Îmi tot spunea că este ocupat, că are multe lucrări, dar la un moment dat m-a sunat și mi-a spus că dacă vreau să se rezolve mai repede să-i mai trimit 2.000 lei. Atunci mi s-a părut ciudat, mai ales că își schimbase și numărul de telefon, și mi-am dat seama că vrea să mă păcălească”, ne-a mai spus Ionuț ­Harala­mbie.

După mai bine de o lună de așteptare, pe 11 noiembrie, bărbatul l-a dat pe meseriaș pe mâna Poliției. După două săptămâni a fost înștiințat că a fost întocmit dosar penal pentru înșelă­ciune, iar cauza se află în cercetarea polițiștilor de la Postul de Poliție Săpoca. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul acuzat de înșelăciune, Constantin S., din Săpoca, nu ar fi la prima abatere de acest fel. În trecut, acesta, care nu este producător, ci doar montator de tâmplărie PVC, ar mai fi păgubit și alte persoane ce urmează să fie audiate în acest caz. În toate cazurile, bărbatul a cerut bani în avans și apoi nu a mai onorat comenzile. Se pare că acesta și-a ,,țepuit” și fostul angajator, însă nu este clar dacă acesta a depus vreo plângere împotriva lui.

Deși este vizat de cercetări în dosarul de înșelă­ciune, escrocul continuă să ofere pe OLX servicii de montare tâmplărie PVC, dar se recomandă Cornel. ,,Chiar dacă nu voi mai recupera vreun ban, cel puțin am mulțumirea că l-am dat pe mâna Poliției, ca să nu mai păcălească și alți oameni”, susține Ionuț Haralambie.

Dacă bărbatul acuzat de înșelăciune nu se va împăca cu victimele sale, condiția obligatorie fiind returnarea sumelor primite pentru serviciile pe care ar fi trebuit să le presteze, atunci  bărbatul va ajunge în fața judecătorilor. Astfel că – aviz celor aflați în căutarea unor meseriași pe OLX – verificați oferta și ofertantul înainte de a trimite bani în avans!

Înșelăciunile și fraudele prin intermediul OLX, tot mai frecvente

Din păcate, site-ul OLX a devenit în ultimul timp ,,tărâmul” preferat al escrocilor. De la produse nefuncționale ori chiar ­ine­xis­tente, până la servicii care nu mai sunt onorate, ca în cazul buzoianului din Cislău, sute de utilizatori ai celebrului site de vânzări au fost păcăliți, iar prejudiciul produs acestora este substanțial.

Unii au trimis bani în avans, alții s-au trezit cu conturile goale. La înce­putul acestui an, spre ­exemplu, un timișorean a postat un anunț pe platforma ,,OLX”, prin care ofe­rea la vânzare un produs, anunț care cuprinde și numărul său de telefon. ,,Cumpă­rătorul” l-a contactat pe vânzătorul pe numărul de telefon indicat, prin aplicația ,,WhatsApp”, și a pretins că este interesat de cumpărarea produsului din anunț. S-a arătat de acord cu prețul și i-a comunicat vânzătorului că a plătit prețul în avans, folosind ,,sistemul de plată online olx”. Infractorul i-a trimis apoi vânzătorului un link (de exemplu se folosesc: https://olx.3ds-payment.online, www.olx-ro-payment.site/payment, http://olx.ro-livrare.mobi), cerându-i acestuia să-l acceseze pentru a intra în posesia banilor. Aici a ­existat și o cerere ciudată a ,,cumpătătorului”, care a cerut în mod repetat ca vânzătorul să îi transmită câți bani are în cont. ­Cererea trebuia să fie un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă, dar, din păcate, a fost tratată cu superficialitate de timișo­reanul prea credul.

În momentul în care vânzătorul a accesat linkul pentru a obține banii pe produs, a fost de fapt condus într-o fereastră de plată, unde i-au fost solicitate datele cardului bancar, inclusiv codul CVV/CVC. Deși spune că i s-a părut ciudată această cerere, crezând că ,,sistemul de plată online olx” este un serviciu nou al platformei de vânzări, a trimis datele cerute. În loc să primească banii însă, s-a trezit că în decurs de 5 minute au fost efectuate trei tranzacții cu cardul său pe mai multe site-uri din Statele Unite, iar din contul bancar i-au dispărut peste 900 de lei. Vânzătorul și-a dat, în sfârșit, seama că ceva nu este în regulă și a reușit să contacteze banca emitentă a cardului și să solicite blocarea acestuia. Din păcate, timișoreanul nu este singura victimă, numărul de înșelăciuni folosind platformele de vânzări on-line fiind în creștere.

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică –  CERT-RO explică cum putem evita tentativele de fraudă: ,,Analizați cu atenție și validați informația ­pri­mită, înainte de a face clic pe link-uri sau atașamente din surse necunoscute! De ce ați oferi cuiva datele complete de card, cu codul de validare al tranzacțiilor (CVV)? Oricine are acces la aceste date poate folosi cardul pentru a face plăți. În plus, puteți scana astfel de link-uri suspicioase cu anumite instrumente disponibile gratis online (ex: VirusTotal), dacă nu aveți o soluție de securitate instalată pe dispozitiv, pentru a evita infectarea cu malware sau astfel de tentative de phishing.

Fiți atenți la exprimarea interlocutorilor în scris, precum și la corectitudinea gramaticală a textului! Așa cum specificam anterior, de multe ori atacatorii nu sunt de origine română și se folosesc de instrumente automate de traducere a textului pentru a conversa cu potențialele victime în limba lor nativă.

În cazul în care ați căzut în această capcană, este vital să vă adresați cât mai repede băncii emitente a cardului, pentru a bloca cardul și eventuale tranzații ilicite din cont. Ulterior, dacă ați suferit pagube materiale, va trebui să depuneți o plân­gere la cea mai apropiată secție de Poliție, pentru a deschide o investigație în acest sens.

Pentru mai multe informații de conștientizare ­despre astfel de tentative de fraudă existente pe internet, recomandăm să accesați/descărcați materialul de pe site despre cum ne protejăm de fraudele din mediul online, dar și recomandări pentru o activitate online sigură de acasă, pentru a afla ce pași este nevoie să respectăm în securizarea datelor personale sau cele ale companiei unde lucrăm”.

Articole similare