Fotbaliştii Gloriei, în faţa unei noi provocări. Buzoienii caută a doua victorie din campionat

• Gloria Buzău – CSM Reşiţa, sâmbătă, de la ora 11.00
Un nou meci în campionat pentru fotbaliştii Gloriei. După o serie de foc, în care a reuşit să-şi păstreze invincibilitatea în faţa unor adversari cu pretenţii la promovare – Concordia Chiajna, CS Mioveni, U Cluj şi Farul Constanţa-, echipa din Crâng are parte de un adversar ceva mai accesibil.
CSM Reşiţa este formaţia pe care elevii lui Ilie Stan o vor întâlni sâmbătă, în Crâng, şi în faţa căreia vor căuta să obţină cea de-a doua victorie din campionat. Reşiţa rămâne însă o trupă experimentată, iar din precedenta deplasare s-a întors cu toate punctele de la Bacău, după o victorie la limită (1-0) împotriva Aerostarului. Reşiţenii au stat în prima etapă, după care au fost surclasaţi de Petrolul (0-4) pe teren propriu, iar în ultimul meci, tot pe teren propriu, au remizat (0-0) cu ASU Politehnica Timişoara.
Gloria revine în Crâng după un meci complicat la Constanţa, unde a remizat, 2-2 cu Farul, revenind de la 0-2 şi evoluând în inferioritate numerică mai bine de o jumătate de oră de joc, după eliminarea stoperului Marius Ioniţă, jucător pe care Ilie Stan nu se va putea baza în partida de sâmbătă. În ultimul meci direct, în turul campionatului trecut, disputat în Banat, Reşiţa s-a impus cu 2-1.
,,Noi ne dorim să strângem cât mai multe puncte, să ajungem în primii şase, iar cei care conduc vor decide ce se întâmplă cu noi. Noi vrem să jucăm fotbal şi aţi văzut că asta facem. La mine, de când eram fotbalist, pregătirea fizică a fost principiul meu de bază. Mai sunt multe jocuri, multe echipe se caută, nu au ritm, după şase-şapte etape putem vorbi despre cine se bate la primele şase locuri. Sunt câteva echipe care arată destul de bine”, a declarat antrenorul Gloriei, Ilie Stan.
A plecat un titular: Savin s-a întors la Miercurea Ciuc
Meciul din etapa trecută, de la Constanţa, a fost ultimul în tricoul Gloriei pentru mijlocaşul Mihai Savin (29 de ani). Titular în toate cele patru meciuri de până acum, Savin s-a transferat la Csikszereda Miercurea Ciuc, echipă pentru care a evoluat în Liga a 3-a. În prima parte a campionatului trecut, Savin a evoluat la Tr. Măgurele înaintea venirii la Buzău.
Liga a 2-a, Etapa a 5-a, program:
Sâmbătă, 26 septembrie, ora 11.00:
- Aerostar Bacău – Csikszereda Miercurea Ciuc
- ASU Politehnica Timişoara – Ripensia Timişoara
- Gloria Buzău – CSM Reşiţa
- Unirea Slobozia – Farul Constanţa
- Pandurii Tg. Jiu – CS Mioveni
- Turris Tr. Măgurele – Concordia Chiajna
Sâmbătă, 26 septembrie, ora 12.30:
TV • Fotbal Comuna Recea – Rapid Bucureşti
Sâmbătă, 26 septembrie, ora 18.45:
TV • Petrolul Ploieşti – Dunărea Călăraşi
Duminică, 27 septembrie, ora 12.00:
TV • Metaloglobus Bucureşti – Universitatea Cluj
Marţi, 29 septembrie, ora 19.00:
TV • U Craiova 1948 SA – CSM Slatina
Viitorul Tg. Jiu stă
TV partide transmise în direct pe Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport
Clasament
- FC U CRAIOVA 10 p.
- Rapid 10 p.
- Petrolul 9 p.
- Chiajna 8 p.
- ASU Politehnica 8 p.
- Farul 7 p.
- Călăraşi 6 p.
- ,,U” Cluj 6 p.
- SCM Gloria 6 p.
- Viitorul Tg. Jiu 6 p.
- Tr. Măgurele 5 p.
- Metaloglobus 5 p.
- Csikszereda 4 p.
- Slobozia 4 p.
- CSM Reşiţa 4 p.
- CS Mioveni 3 p.
- CSM Slatina 3 p.
- Ripensia 3 p.
- Aerostar 0 p.
- Comuna Recea 0 p.
- Pandurii 0 p.



