ActualitateCultură

8 noiembrie, „Vara Arhanghelilor”

În calendarul popular soborul Sfinților Mihail și Gavril se serbează trei zile, de pe 8 până pe 10 noiembrie. Prima zi se numește „capul Arhanghelului”, a doua zi „mijlocul Arhanghelului”, iar a treia zi „coada Arhanghelului”. Ziua de 8 noiembrie se mai numeste și “Vara Arhanghelilor” și ține numai o zi.

Arhanghelul Gavriil  al cărui nume înseamnă în limba ebraică, ,,bărbat – Dumnezeu’’, și conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat şi îşi va asuma firea omenească, a fost cel care a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească minunea nașterii Mântuitorului. Tot el a fost cel care a dus vestea lui Ioachim și Anei și ,,a binevestit” Naşterea şi a Sfântului Ioan Botezătorul. El a mai tâlcuit proorocului Daniel viziunile, şi a hrănit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în Sfânta Sfintelor.

Sfântul Gavriil este protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos.

Arhanghelul Mihail este simbol al biruinței și al dreptății. Este de cele mai multe ori reprezentat purtând în mâini o sabie și respectiv cheile Raiului.  El are misiunea să păzească Legea Lui Dumnezeu şi să-i biruiască pe duşmani. Sfântul Arhanghel Mihail al cărui nume înseamnă în limba ebraică ,,Cine este ca Dumnezeu?’’ este cel care s-a luptat cu îngerii răi pe care i-a învins. Tot el veghează și asupra bolnavilor.

Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei icoana Arhanghelului pe câmpul de luptă. Arhanghel Mihail, Apărătorul Credinţei, este cel mai invocat în slujbele bisericeşti pentru a păzi de război, precum şi a obţine biruinţa în cazul unei lupte.

În Bucovina, Arhanghelii sunt sărbătoriţi pentru că sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora.

Arhanghelii, în viziunea populară, sunt călăuzele sufletelor celor adormiţi în drumul lor spre Rai și asistă şi la judecata de apoi, sunt patroni ai casei şi ard păcatele sufletelor. În satele şi târgurile bucovinene se făceau şi se fac şi astăzi, pe 8 noiembrie, pomeniri şi praznice pentru cei morţi. Ofrandele date la pomană pentru morţi, se numesc „Moşii de Arhangheli“. Fiecare om trebuie să aprindă o lumânare, care îi va fi „lumină de veci” în lumea de dincolo. Se aprind lumânări şi se dau de pomană, atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei dispăruţi fără lumânare.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker