Mai gustați o feliuță de umor negru? Păi la câte bancuri au apărut pe seama coronavirusului – bomboana pe colivă fiind ăla cu „Ai fost în zone de risc?, fii patriot, dă o raită prin Parlament!” –, se pare că hazul de necaz a rămas sport național pentru românii de pretutindeni. Că, apropo, mai nou glumele de soi vin pe filiera Diasporei, mai ales dinspre concetățenii stabiliți prin regiunile Italiei bântuite de isteria gripei care te face suspect și la un simplu strănut. Că de tușit, vorba unei buzoience, a cărei istorisire ați citit-o recent în paginile OPINIA, cu nebunia declanșată de virusul made in China trebuie să aștepți să ajungi acasă să poți trage o „măgărească” mai ca la mama ei…
Așadar, că de umor negru adusei vorba, ar merge și un banc de 8 Martie? Că sunt o droaie, dovadă că matriarhatul n-a fost floare la ureche în istoria omenirii… Ce ziceți de ăla cu masculul băgat sub pat de făcălețul consoartei, dar care răspunde hotărât la somațiile ei de a ieși și a da piept cu furia femeii: „Sunt bărbat, ies când vreau eu!”. Sau cel cu tipii care se împrietenesc la o partidă de pescuit și care încep să povestească despre soții, primul comparându-și tovarășa de viață cu o căprioară, al doilea cu o veveriță, pentru ca ultimul să conchidă: „Nici a mea nu e om!”.
Am început pe un ton vag ironic, pentru a respecta noima rubricii, însă subiectul doamnelor și domnișoarelor care ne aduc primăvara în suflete nu este deloc unul dătător de zâmbete candide, ba chiar lasă o cută adâncă pe frunte. Departe de imaginea din glumele cu tentă misogină, s-au luptat femeile, cu o energie pe care doar ele o puteau pune pe altarul unei mișcări luată în derâdere de bărbații ce au ținut mai mereu frâiele puterii. S-au luptat de-a lungul istoriei moderne să fie recunoscute ca „ființe umane”, moral, intelectual, cu drepturi politice și civile depline. Lucru altminteri știut și trecut sub o tăcere jenantă, și în zilele noastre, pe meridianele pământului care ne suportă pe toți, nenumărate femei nu se bucură de cetățenie deplină sau de egalitate de gen.
Iar, în trecut, dacă soarta femeilor era la cheremul toanelor elitelor masculine conducătoare, ea depindea și mai mult de învățăturile Bisericii Ortodoxe, un bastion al tradiției și al privilegiilor patriarhale. Iată ce consemnează, în acest sens, o recentă apariție editorială, de la care a și pornit ideea acestui semi-pamflet, „Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă” de Mihaela Miroiu și Maria Bucur. Biserica cerea ca toți indivizii (cu excepția călugărilor) să se căsătorească și indica faptul că acesta era cel mai important contract pe care îl puteau încheia pe parcursul vieții lor. Căsătoria era și un mijloc de a controla femeile. În consecință, Biserica recomanda ca fetele să fie încurajate să se mărite devreme; se considera că o fată de 12 ani era suficient de pregătită pentru măritiș, iar de la vârsta de 17 ani puritatea sexuală a miresei putea fi pusă la îndoială!!!
Să-mi fie cu iertare, dar asemenea practici barbare se mai regăsesc și astăzi, în sânul unor comunități, dar ce să ne mai mirăm că își au sorgintea în obstinația cu care Biserica descria natura femeilor drept slabă și predispusă la păcat. Îndreptarea legii prezenta femeile drept o categorie fundamental diferită de bărbați în privința firii, a identității, a obligațiilor și drepturilor, ca membre ale acestei congregații. Femeile intrau în căsnicie ca persoane care datorau ascultare soților lor, aducând cu ele zestre, ca să-și acopere cheltuielile. Deși zestrea aparținea în principiu soției, legea o obliga să o cedeze soțului, căci el era responsabil pentru binele ei social.
Și cum nu ne propunem să topim zăpezi imaginare, să venim în zilele noastre, când femeia pare să fi recuperat substanțial în privința drepturilor civile, ba chiar cu asupra de măsură, cel puțin în unele domenii, și pe bună dreptate. Cu excepția cazurilor, nu puține, ba chiar îngrijorător de frecvente, când sunt tratate ca niște roabe, supuse la abuzuri, bătăi, cu o calitate a vieții deplorabilă.
Iar legea, că aici voiam să ajungem, și acolo ar trebui să se rezolve totul, este practic oarbă, că nu degeaba zeița aceea are o legătură peste ochi. Și cu mâinile legate, fiindcă au fost emise peste 10.000 de ordine de restricție în perioada recentă, dar ele sunt pistol cu apă în lipsa brățărilor electronice de supraveghere. Astfel că, până să vină polițiștii chemați telefonic, și să nu mai comentăm de cum funcționează uneori 112, o mamă este ucisă de soțul care avea ordin de restricție!
Brățara electronică, care ar tempera purtătorul și i-ar semnala mișcările, era absolut necesară. Un proiect care punea în dezbatere aceste dispozitive electronice de supraveghere pare să se fi pierdut pe drum, cel puțin dintr-un motiv aberant: nu există bani să fie cumpărate! Nu știu, nici nu mă mai interesează, care este situația exactă, dar dacă tot facem tam-tam cu 8 Martie, să iasă politicienii și să ofere brățări electronice, nu flori și mărțișoare. Că alea sunt frumoase, dar pe femeile negru-vinete de „drăgăleșeniile” soților barbari nu le apără nicidecum…
Nota bene: Culmea absurdului made in România: instanțele au dat deja hotărâri prin care au obligat infractorii să le poarte, deși nu au fost achiziționate sistemele de supraveghere și nici brățările, că doar tichia de mărgăritar mai lipsea din povestea asta!…
P.S. Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!
