VIDEO / 500 de buzoieni, împreună cu Fundația „Sfântul Sava” pentru dreptul la viață

Sub cerul mohorât al unei zile de martie – temperatura nedepășind 10 grade Celsius-, frigul nu a reușit să încetinească pașii celor 500 de participanți la „Marșul pentru viață”care s-au adunat la poarta Parcului Crâng. Oameni de toate vârstele – copii, tineri, părinți, preoți și enoriași -, s-au unit într-o misiune comună: celebrarea și susținerea vieții. Deși vântul rece le biciuia obrajii, căldura credinței și a solidarității le-a încălzit sufletele. Marșul pentru viață, ajuns la a 15-a ediție națională; s-a desfășurat la Buzău sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, fiind organizat de Fundația „Sfântul Sava de la Buzău” și Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Pe străzile orașului, pașii lor au urmat un traseu bine stabilit: de la Parcul Crâng, pe Bulevardele Bălcescu și Unirii, până la Catedrala „Sf. Sava” și Catedrala Arhiepiscopală. De-a lungul drumului, participanții au purtat pancarte cu mesaje pline de speranță și baloane albastre, simboluri ale purității și vieții. Cu o liniște solemnă, marșul a fost o declarație mută, dar puternică, că fiecare viață contează, că fiecare copil merită să se nască.
Organizatorii au reamintit un mesaj puternic: „O societate care nu-și ocrotește copiii și nu se îngrijește de viitor nu va avea viitor!”. Acest eveniment, organizat anual în Postul Paștelui, nu este doar un marș, ci o chemare la conștientizare și solidaritate. Prin fiecare pas, s-a transmis un mesaj de susținere pentru mamele aflate în dificultate și o pledoarie pentru viață încă de la concepție.
Ajunși la finalul traseului, participanții au fost martorii cuvântului pr. prof. Mihail Milea, președintele Fundației „Sfântul Sava de la Buzău”. Acesta a vorbit despre miracolul vieții și despre responsabilitatea fiecăruia de a proteja darul lui Dumnezeu. „Familia este prima celulă a societății, creată de Dumnezeu și binecuvântată cu mandatul de a crește și a se înmulți. Copilul este un dar divin, iar dreptul asupra vieții aparține doar lui Dumnezeu”, a spus pr. Mihail Milea, subliniind că prezența fiecărui participant la acest marș este o dovadă că viața este cel mai prețios dar. Pe chipurile celor prezenți se citea hotărârea de a duce mai departe acest mesaj. Buzăul nu a fost sâmbătă doar un oraș; a fost un ecou al unei comunități unite pentru viață, pentru speranță, pentru viitor.




La început discursului, domnul Milea a ridicat foarte îngrijorat problema scăderii în populație pe teritoriul țării. Știți ce mai scade? Și asta cred că vă supără taare. Numărul elevilor dornici să se înscrie la Seminarul Teologic (unde vă invit să consultați mediile anuale de admitere).
,,Cine va munci în România peste 40 de ani?” Păi, să sperăm că nu copii concepuți în urma unor avorturi, crescuți în orfelinate sau traumatizați în familii disfuncționale!
Țin să menționez statisticile enumerate de dumneavoastră. Foarte simpatice și lacrimogene! Cred că ați impresionat profund 🙂
A existat acolo o pancartă ținută cu mândrie în aer de un preot pe care scria ,,Adevărații medici nu omoară copii!” Greșit! Adevărații medici dau admiteri pentru care depun o muncă enormă de pregătire la facultăți de medicină, pe băncile cărora stau ani buni de zile, pentru ca apoi să intre în sistemul medical din România, care știm cu toții cum se prezintă. Așadar, ,,Adevărații medici FAC avorturi, atunci când nașterea copilului îi poate dăuna mamei sau atunci când pur și simplu mama nu îl vrea!” Știm că-i tare greu și la Facultatea de Teologie, dar nu concep să vină reprezentanți ai Arhiepiscopiei care să catalogheze medicii drept ,,adevărați”, ,,falși”, ,,artificiali”???:))) Să fim serioși!
De altfel, am această convingere personală că scopul BOR-ului nu este de a preveni ,,pieirea neamului românesc”, but it may be just my opinion.
În încheiere, vă propun un alt marș. E mai interesant așa… poate la el nu vă încurajați enoriașii să-și aducă nepoții/copiii de 7-8 ani, care nici nu înțeleg pentru ce s-a adunat atâta lume în jurul lor. Un marș care să promoveze educația sexuală în școli! Poate așa mamele minore care nu au avut parte de aceasta, nu vor mai apela la avort ca metodă de contracepție!