Economic

5 lucruri pe care le poți face pentru animăluțul tău în 2024

Un animal de companie îți luminează pur și simplu viața dacă te gândești că doar privindu-l cum se joacă te face să zâmbești și să uiți de anumite probleme care te macină. Este dovedit științific că un animal de companie ne poate reduce din stres, ne face mai îngăduitori cu cei din jur și chiar ne determină să fim mai activi, mai ales în cazul în care este vorba de un câine. Oamenii care au animale de companie reușesc să gestioneze mai bine provocările zilnice, dacă își petrec timp cu animalele.

Pe de altă parte, un animal de companie implică și responsabilități. Trebuie să te gândești la el ca la un membru al familiei, să-l tratezi cu grijă pentru sănătatea și bunăstarea lui.

Produse cu CBD pentru animale de companie

În momentul de față se vorbește mult despre CBD și despre efectele pe care le are asupra organismului uman. Însă studiile au evidențiat și beneficiile CBD pentru animalele de companie – câini și pisici. Această substanță poate influența activitatea cerebrală, contribuind la reducerea stresului și anxietății la câini și pisici. Și, da, animalele noastre de companie pot fi la fel de stresate ca și noi. Gândește-te că în majoritatea cazurilor stau singure în casă o bună parte din zi, iar acest lucru își pune amprenta asupra stării lor psihice. De asemenea, toate animalele percep zgomotele puternice ca pe niște amenințări foarte mari și, din păcate, se confruntă cu aceste situații foarte des: petarde în timpul sărbătorilor de iarnă, vecini care își renovează apartamentele, claxoane, alarme și așa mai departe. De asemenea, produsele cu CBD pentru animale de companie au și alte proprietăți: sunt antiinflamatoare, reduc durerile, susțin sistemul imunitar, cardiovascular și gastrointestinal. CBD-ul pentru animale este disponibil sub diferite forme: ulei, gustări, capsule. Totuși, este important să te consulți cu veterinarul înainte de a-i administra un astfel de produs.

Vizite periodice la veterinar

Ca și oamenii, animalele au nevoie de o evaluare periodică a stării de sănătate. Și putem spune că acest aspect este și mai important pentru ele, având în vedere că ne dăm seama mai greu dacă suferă de ceva. În funcție de vârsta animalului de companie și de recomandarea veterinarului, programează-ți întâlniri. Doar în felul acesta vei putea să previi probleme grave de sănătate și te vei putea bucura de animalul tău de companie mai mult timp. De asemenea, American Veterinary Medical Association recomandă să-i faci animăluțului toate vaccinurile împotriva bolilor cu potențial mortal. Mai ales în cazul câinilor care ies afară și au obiceiul de a adulmeca și chiar mesteca tot felul de lucruri pe care le întâlnesc în cale, vaccinarea poate fi diferența dintre viață și moarte.

Petrece timp cu el

Indiferent de cât de aglomerat îți este programul, este esențial să-ți găsești timp și pentru animalul tău. Pentru câini și pisici, noi suntem totul, chiar dacă felinele au un mod mai ciudat de a arăta asta. Însă timpul petrecut în prezența noastră le dă sens vieții. Prin urmare, acordă-le timp și atenție și joacă-te cu ele. Răsplata va fi pe măsură.

Alimentație sănătoasă

Mulți oameni au senzația că își pot hrăni animalele cu mâncarea pe care o consumă ei. Este complet greșit, iar asta poate duce în timp la probleme grave de sănătate. Veterinarul îți va da cele mai bune sfaturi legate de alimentația animalului de companie, în funcție de vârstă, rasă, dimensiuni. Cumpără hrană din magazinele specializate și de la branduri recunoscute. Mâncarea ieftină pe care o găsești în orice magazin este intens procesată și săracă în nutrienții de care are nevoie un animal pentru o stare de sănătate cât mai bună.

Toaleta este importantă

Litiera și vasele din care mănâncă trebuie menținute curate în permanență. Asta înseamnă că este necesar să le speli zilnic. Câinii care ies afară trebuie spălați periodic, iar pisicile trebuie periate constant, mai ales în perioadele în care năpârlesc. În cazul lor, băița se va face mult mai rar, chiar dacă ies și ele afară.

Foto: Pexels

Numă

Articole similare