Economic

5 jucării atractive pentru copii. Află ce poți să-i cumperi micuțului tău

Toți părinții caută recomandări despre cele mai noi și apreciate jucării educative sau interactive care să ofere atât distracție, dar să ajute și la o dezvoltare armonioasă. Pe de altă parte, cu toții știm că nu există jucăria perfectă, fiecare persoană având gusturi diferite. De asemenea, alegerea unei jucării trebuie să fie făcută în funcție de vârsta și de nivelul de dezvoltare al copilului, astfel încât beneficiile să fie maxime

Jucăria trebuie să fie atractivă pentru copil fiindcă doar așa cel mic îi va acorda atenție. După acest prim test, când copilul o acceptă, jucăria trebuie să își arate valoarea, astfel încât să îi mențină interesul. Un alt criteriu important de care să ții cont atunci când cumperi o jucărie este modul în care a fost realizată. Ea trebuie să fie sigură și rezistentă, astfel încât să nu reprezinte un pericol pentru copil. 

Atunci când se joacă, cei mici descoperă lumea din jurul lor, iar curiozitatea naturală este hrănită într-un mod inteligent. Ei vor începe să descopere legătura dintre cauză și efect, aflând informații interesante despre mediul în care se află. Din acest motiv, trebuie să le oferim, în principal, jucării care se mulează pe abilitățile actuale precum și în concordanță cu obiectivele de dezvoltare. 

Descoperă ce poți alege pentru cel mic pentru a-i captiva atenția și a-i încuraja dezvoltarea armonioasă!

1. Sortator de forme

Orice părinte care caută jucării interactive pentru bebeluși și copii poate alege un astfel de produs. Este format dintr-o pistă cu patru niveluri, incluzând un sortator de bile și un ciocanel din lemn – Krista®. Este o jucărie complexă care ajută la dezvoltarea abilităților cognitive (învață culorile și asocierea lor), motrice, fine, de coordonare mână – ochi și a dexterității. În partea superioară, are patru găuri cu marginile colorate în culorile bilelor (roșu, galben, albastru, verde). Copilul va ciocăni bilele până când acestea vor intra în găuri și o vor lua la vale. Bilele vor coborî pe pistele aferente culorilor până când vor ajunge la bază. 

2. Jucărie cu forme geometrice, sunete și culori

Aceasta este, în fapt, o măsuță interactivă de lucru care include activități educaționale. Este antrenantă pentru cei mici, viu colorată, oferind posibilitatea a 15 activități diferite. Este recomandată pentru vârsta de minim 10 luni și include un trenuleț cu șine care are două viteze, un semafor cu semnalizări sonore și luminoase, clape de pian cu funcții diferite (sunete de note muzicale sau melodii preînregistrate) și zornăitori laterale. 

3. Joc sistemul solar de pictat, cu proiecții

Cu ajutorul acestui joc, pruncii vor descoperi tainele universului, ale sistemului solar din Calea Lactee. Este un set complet, educativ, care dezvoltă abilitățile cognitive, artistice, de îndemânare și vizuale. Setul trebuie asamblat, apoi se pictează planetele, iar în final acestea pot fi proiectate pe tavan. Pachetul include baza și nouă palete de susținere a planetelor, piese pentru opt planete și Soare, pensulă și șase acuarele. 

4. Elefantul interactiv Peek-a-Boo bleu

Această jucărie interactivă va fi imediat îndrăgită de cel mic datorită drăgălășeniei ce o caracterizează. Prin simpla apăsare a piciorului elefănțelului, acesta își va acoperi ochii cu urechile și va începe să spună „Peek a boo” sau “Cucu-Bau!”.

5. Laptop pentru copii

Este o jucărie complexă, educativă și interactivă, cu ecran. Cu ajutorul ei, cei mici își vor dezvolta aptitudinile cognitive, auditive, vizuale, de motricitate fină, de memorare și concentrare. Este potrivită pentru educația timpurie, fiind o tabletă de învățare cu sunete și 26 de cuvinte în limba engleză. Are șase moduri de funcționare, astfel: modul cuvinte, modul muzică, modul litere, modul melodii, modul ortografie, modul QUIZ și modul povești. Volumul poate fi reglat, iar pe ecran este afișat modul de lucru ales. 

Copiii sunt întotdeauna bucuroși atunci când primesc jucării deoarece vor să afle lucruri noi și pline de amuzament. Alege oricare dintre jucăriile de mai sus, iar surpriza va fi perfectă. 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker