Sănătate

Patru modalități inedite de a-ți proteja creierul și de a-l păstra în formă până la adânci bătrâneți

Creierul este cu adevărat cea mai uimitoare parte a corpului tău. Acest veritabil centru de comandă îți oferă modalități creative de a-ți exprima gândurile și emoțiile, îți coordonează mișcările – de la tocatul cepei în bucătărie și până la participarea la o cursă cu obstacole, îți stochează cele mai prețioase amintiri din copilărie și rezolvă cuvintele încrucișate în momentele tale de relaxare. 

Toate aceste abilități și multe altele îți par atât de banale încât ești tentat să le iei ca pe ceva de la sine înțeles, uitând că și creierul are nevoie de protecție și grijă, nu doar atunci când îți aduci aminte, la o vârstă înaintată, ci pe tot parcursul vieții, ca un antrenament de anduranță.

Iată o listă de 4 sfaturi care te vor ajuta să îți menții sănătatea cerebrală întreaga viață

  • Menține-ți inima într-o formă bună

Afecțiunile cardiovasculare – inclusiv hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat, diabetul și ritmul cardiac anormal – pot crește riscul pentru demențe precum boala Alzheimer. Așa că, fă tot ceea ce poți pentru a-l reduce, trecând la o dietă sănătoasă, stând departe de tentațiile fumatului și practicând activități fizice regulate.

Un stil de viață sănătos și activ ajută la menținerea fluxului sanguin normal. Un studiu suedez cu peste 30.000 de femei a descoperit că cele care au avut o dietă echilibrată, au practicat sportul regulat, nu au fumat, au băut doar moderat și și-au păstrat indicele de masă corporală (IMC) sub limita de 25, au avut un risc mult mai mic de accident vascular cerebral decât cele care nu au îndeplinit niciunul dintre cele cinci obiective.

  • Folosește adjuvanți naturali

Dacă încă nu ai auzit de uleiul cbd, ar trebui să iei în considerare acest minunat remediu. Substanța canabinoidă cunoscută sub prescurtarea de CBD este extrasă din canabis sau cânepă (Cannabis sativa). Nu ar trebui să te gândești că este un drog, deoarece acest compus este doar unul din cei peste alți 100 care se pot extrage din această plantă și are doar efecte terapeutice. 

Uleiul CBD a furnizat rezultate promițătoare ca tratament atât pentru depresie, cât și pentru anxietate, dar și pentru probleme mai grave, cum ar fi epilepsia și scleroza multiplă, determinând mulți oameni care trăiesc cu aceste tulburări să se intereseze de această abordare naturală.

  • Ai grijă la nivelul zahărului din sânge 

Cercetările au arătat de mult timp că glicemia ridicată din cauza diabetului îți poate crește riscul pentru multe alte probleme de sănătate, inclusiv boala Alzheimer și alte tipuri de demență. Însă, în 2013, o echipă de cercetare a Universității din Washington SUA a descoperit că nivelul de zahăr ridicat din sânge crește riscul pentru aceste afecțiuni chiar și fără să ai diabet. Iată un motiv în plus pentru a evita alimentele și băuturile bogate în zahăr, cum ar fi sucurile îndulcite.

  • Limitează stresul și acordă organismului tău somnul de care are nevoie

Când ești stresat, corpul tău produce un hormon numit cortizol, care are un efect mai puternic asupra creierelor persoanelor nu tocmai foarte tinere. Acest lucru reduce capacitatea cuiva în vârstă de a se recupera din supărările emoționale. 

Odihna este importantă pentru gestionarea stresului. Cercetările arată că somnul inadecvat este legat de gândirea mai lentă și de un risc mai mare pentru demență. Nevoile individuale variază foarte mult – dar majoritatea cercetărilor în domeniu recomandă șapte până la nouă ore pe noapte.

Iată doar câteva lucruri benefice pe care le poți face pentru creierul tău pentru a te putea bucura timp îndelungat de o sănătate bună și o calitate ridicată a vieții.

Sursa foto: www.shutterstock.com

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker