Economic

300 de firme au dispărut de la Buzău în primul trimestru

Un număr de 17.998 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele trei luni din 2023, cu 0,49 la sută mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și Buzăul, în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate 2.260 de radieri de firme, față de 2.373 de radieri de firme în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei scăderi
cu 4,76 la sută.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate, la nivel național, în municipiul Bucureşti – 2.748 (minus 1,93 la sută faţă de ianuarie – martie 2022) şi în judeţele Constanţa – 875 (plus 10,34 la sută), Timiş – 844 (plus 4,58 la sută) şi Cluj – 843 (plus 4,07 la sută). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 110 (în scădere cu 25,17 la sută, faţă de primele trei luni din 2022), Covasna – 129 (minus 23,67 la sută), Giurgiu – 149 (minus 19,02 la sută) şi Teleorman – 153 (minus 19,9 la sută).

Scăderea, per ansamblu, a numărului de radieri de companii este un semn că mediul de afaceri începe treptat să se adapteze la provocările cu care economia s-a confruntat în ultimii ani, fie că e vorba de efectele prelungite ale pandemiei, războiul din Ucraina, perturbarea lanțurilor de aprovizionare, creșterea prețurilor la energie, inflație etc. În acest context, la nivelul Regiunii Sud-Est, județul Buzău a înregistrat o scădere semnificativă. Concret, în primul trimestru au fost radiate 282 de firme, cu 8,74 la sută mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai multe radieri de companii din Regiunea Sud-Est au fost înregistrate în primele trei luni ale acestui an în Constanța, după cum am arătat, cu 875 de cazuri, cu 10,34 la sută mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat, la nivel național, în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 4.819 (-1,31 la sută, raportat la ianuarie – martie 2022), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 1.546 (+5,67) şi construcţii – 1.477 (-12,45 la sută). Strict la nivelul lunii martie, în Regiunea Sud-Est au fost 811 companii radiate, dintre care 107 de firme din Buzău. În celelalte județe din regiunea noastră au mai fost radiate 86 de firme din Brăila, în Galați – 157, Constanța – 307 radieri, Tulcea – 64 de radieri, Vrancea – 91 de radieri.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker