Economic

2022, anul vinului roșu

Mai puțin, dar mai bun

Seceta a dat peste cap și planurile producătorilor de vin, care au fost nevoiți să înceapă culesul viilor mai devreme anul acesta față de anii precedenți, după cum mărturisesc proprietarii cramelor din Dealu Mare. Astfel, în zona aceasta viticolă cu multiple podgorii din județele Buzău și Prahova, aflate pe versantul sudic al dealurilor Istriței (Pietroasele, Săhăteni, Tohani, Ceptura și Valea Călugărească), culesul strugurilor a debutat cu circa zece zile mai devreme, din cauza secetei care a grăbit coacerea strugurilor.

Însă, deși cantitatea recoltată va fi cu 30 la sută mai mică anul acesta, vinul va fi mai bun, după cum afirmă producătorii. Virgil Mândru, proprietarul producătorului de vinuri Tohani, unul dintre cei mai importanți din Dealu Mare – deținător al 365 hectare de viță de vie pe rod, toate în proprietate – spune că anul acesta va fi al vinului roșu, după cum se arată recolta. Grupul Tohani este unul dintre cei mai mari jucători din industria vinurilor, cu afaceri totale, prin mai multe firme – de producție, distribuție și vânzare -, de peste 12 milioane euro în 2021, după cum scrie zf.ro. Principalul soi pe care se concentrează este Feteasca Neagră, care este, de altfel, și cel mai cultivat soi din România, iar conform datelor obținute de la Ministerul Agriculturii, în 2020, 15 la sută din suprafața totală cultivată cu viță-de-vie pentru vin era reprezentată de Fetească Neagră.

„Seceta ne-a determinat anul acesta să culegem strugurii mai devreme puțin față de anii trecuți, când începeam pe 1 septembrie. Per total, ca și cantitate estimez că va fi cu 30 la sută mai mică producția de struguri în acest an față de anul trecut, dar calitatea va fi mai bună. Va fi un an al vinului roșu”, spune omul de afaceri Virgil Mândru, citat de zf.ro.

„Vinul va avea probabil un nivel de alcool puțin mai ridicat”

Mihaela Tyrel de Poix, alături de soțul ei, contele Guy Tyrel de Poix, au fost primii investitori privați în vinul românesc, fondând SERVE în urmă cu aproape 30 de ani, la Ceptura, în județul Prahova. Seceta vine și cu avantaje calitative în ceea ce privește vinurile, iar enologul (specialist în vinuri) cramei SERVE, Aurel Rotărescu, spune că vremea a influențat tăria vinului, care va avea, cel mai probabil, un nivel puțin mai ridicat de alcool anul acesta.

„Anul acesta a fost unul cu multă căldură și puțină apă, ceea ce determină o producție mai mică față de anii precedenți, destul de bogați ca producție. Însă, calitatea va fi mai bună la vinurile roșii cel puțin, strugurii sunt fermi, cu tanini puternici, iar vinul va avea probabil un nivel de alcool puțin mai ridicat”,  a declarat enologul Aurel Rotărescu.

Și la Domeniile Săhăteni din Buzău au fost recoltați strugurii de Tămâioasă Românească ce vor da vinul sec, urmând ca restul, cei ce vor deveni vin cu iz dulceag, să fie culeși mai târziu. „Am început recoltarea cu Tămâioasă Românească pentru varianta în sec a acestui vin. O parte dintre struguri vor mai sta pe viță până mai târziu pentru cea dulce“, spuneau, la sfârșitul lunii august, reprezentanții firmei ce procesează strugurii de pe Domeniile Săhăteni. Aceștia mai puneau accent și pe testarea riguroasă a strugurilor, care determină momentul exact în care vor fi culeși, pentru a asigura calitatea desăvârșită a vinului: recoltarea timpurie înseamnă un vin cu un nivel de alcool mai scăzut, în timp ce recoltarea târzie înseamnă un vin dulce sau cu un nivel mai ridicat de alcool. „Testarea concentrației de zaharuri din struguri este pasul care ne ajută să recoltăm la momentul perfect pentru a obține vinul pe care ni-l dorim, un vin pe gustul nostru. Recoltarea prea devreme înseamnă că vom avea un vin slab alcoolizat, inex-presiv; prea târziu și vom avea fie un vin prea dulce sau unul cu prea mult alcool. Atenția fiecărui membru al echipei noastre construiește zi de zi calitatea”, mai transmit reprezentanții Domeniilor Săhăteni.

România a produs anul trecut 4,5 milioane de hectolitri de vin, ceea ce înseamnă 1,7 la sută din tot vinul realizat în 2021 la nivel mondial. Piața locală a câștigat teren, dat fiind că pe plan local producția a crescut cu 16 la sută față de 2020, în timp ce cantitatea totală realizată în lume a fost cu un procent mai mică. Astfel, conform datelor oficiale, România este al doisprezecelea producător mondial de vin, la egalitate cu Rusia, dar la mare depărtare de lideri, conform datelor Organizației Internaționale a Viei și a Vinului.

Zona viticolă Dealu Mare, care mai este considerată și „patria vinurilor roșii”, este una dintre cele mai importante din țară, dar și cea mai compactă. Podgoria se încadrează între râurile Teleajen (județul Prahova) și Buzău, după cum mai menționează zf.ro.

În 2019, tocmai pentru a susține dezvoltarea zonei Dealu Mare, zece crame s-au asociat pentru a crea un brand comun prin care să promoveze zona viticolă. Celor zece – Apogeum, Aurelia Vișinescu, Budureasca, Dagon Clan, Davino, LacertA, Licorna Winehouse, SERVE, Tohani România și Viile Metamorfosis – li s-au adăugat între timp și altele, pe site-ul Asociației Producătorilor de Vin din Dealu Mare figurând acum 15 nume. Din asociație mai fac parte și The Iconic Estate, Domeniile Franco-Române, Domeniile Prince Matei, Gramofon Wine și Domeniul Aristiței. Cu ocazia lansării asocierii, producătorii au spus că au luat această decizie pentru a pune la punct un sistem propriu de criterii și metode de verificare pentru obținerea unei certificări calitative superioare a vinurilor roșii obținute aici – Denumire de Origine Controlată și Garantată (DOCG).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker