Sport

0-3 pe linie. România se oprește în optimi, după ce pierde cu Danemarca

Aventura celor doi tenismeni buzoieni a luat final destul de devreme, la Campionatul European. Ediția 2023 s-a încheiat în optimile de finală pentru echipa masculină a României, după un 0-3, fără drept de apel, cu Danemarca. Declarațiile oferite de buzoienii Ovidiu și Eduard Ionescu înainte de meciul cu vikingii, extrem de optimiste, de altfel, nu s-au adeverit, din păcate.

„Am încredere că putem reuși această victorie. Am dovedit, deși am pierdut, că am etalat un joc foarte bun și cu siguranță putem câștiga în această seară”, a declarat Ovidiu Ionescu, înainte de meciul naționalei masculine cu Danemarca, de la Campionatul European echipe seniori 2023 Malmo.

Eduard Ionescu a venit în completarea colegului său: „A fost greu să pierdem primul meci din competiție, mai ales după ce am condus cu 2-0, dar cred că acea înfrângere ne-a întârit. S-a văzut în meciul următor că ne-am impus cu 3-0. În această seară vom intra încrezători, ca de obicei”.

După înfrângerea la limită cu Anglia, 2-3, și victoria cu Norvegia, 3-0, în grupe, tricolorii aveau așteptări mari de la  meciul cu danezii, au avut unele momente bune, însă, în cele din urmă au fost depășiți clar, de adversari.

Eduard Ionescu a intrat la masă pentru primul meci al tricolorilor. Buzoianul a pierdut cu 3 la 0,  în fața lui Jonathan Groth după un prim set destul de strâns (9-11, 7-11, 6-11).

Imediat după Eduard, Ovidiu Ionescu  a pierdut, de asemenea, 0 la 3 cu Anders Lind, , o confruntare mult mai echilibrată decât o arată scorul. O arată și scorul seturilor, (11-13, 9-11, 9-11).

Al treilea component al echipei tricolore, Andrei Istrate, n-a reușit să schimbe soarta partidei, pierzând de asemenea cu 0 la 3, meciul cu Tobias Rasmussen (11-13, 6-11, 5-11).

Înfrângerea surprinzătoare cu Anglia și clasarea pe locul secund în grupă a privat România de un adversar oarecum mai facil în prima rundă de pe tabloul principal. Britanicii, de pe locul întâi, au înfruntat Ungaria, pierzând greu, 2 la 3.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker