Actualitate

Trupele speciale ale armatei Republicii Moldova, misiune la Buzău

Garnizoana Buzău găzduieș­te, săptămâna vii­toare, exercițiul cu trupe în teren și parașutări de precizie, aterizări cu parașuta rotundă și aripă „Memorial general-maior Grigore BAȘTAN”, ediția 2019, organizat de Fundația “Ge­neral-maior Grigore Baștan” în colaborare cu Centrul de perfecționare pentru ISR, Parașutiști și JTAC “Ge­neral – maior Grigore Baștan” din Buzău.

Evenimentul se va desfășura între 16-18 septembrie, în memoria gene­ralului-maior Grigore Baștan, părintele spiritual al parașutismului militar românesc, care a parcurs succesiv toate treptele ierarhiei ­mi­litare din trupele de parașutiști.

La ediția din 2019 vor participa 14 echipe, reprezentând structurile din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională al României și, pentru prima dată, o echipă a Batalionului, cu destinație specială ”FULGER” din Republica Moldova. Batalionul cu Destinație Specială ,,Fulger” al Armatei Naționale a fost fondat la 1 noiembrie 1992, prin decretul președintelui Republicii Moldova. Unitatea îndeplinește misiuni de combatere a terorismului, cercetare specială, misiuni de căutare-salvare, protecție a obiectivelor strategice.

Momentul deschiderii, cât și cel al închiderii oficiale a concursului, se va desfășura pe platoul Dacia în fața Primăriei, avându-i ca protagoniști pe instructorii profesioniști și maeștrii ai sportului Costel Țigănuș, Răzvan Modruj și Dacian Ciorgovean, care vor executa un salt de precizie cu aterizare la punct fix.

În cadrul ,,Baștaniadei”, așa cum este cunoscut Memorialul în rândul parașutiștilor, au participat anul trecut 11 echipe de militari parașutiști din structurile Ministerului Apărării Naționale și ale Jandarmeriei Române. Organizatorii competiției au fost, și în 2018, Centrul de instruire pentru ISR, parașutiști, operații speciale și JTAC în colaborare cu Fundația ,,General Grigore Baștan”. Principalele etape ale exercițiului au constat în inserția prin parașutare cu armament și materiale, aruncarea grenadelor de mână de exercițiu, deplasarea în teren contaminat, traversarea râului Buzău pe funicular, deplasarea după azimut, acordarea primului ajutor și executarea unei ședințe de tragere specifică, toate acestea desfășurate pe o distanță cumulată de aproximativ 25 de kilometri care s-au desfășurat pe Aerodromul Buzău și în poligonul de tragere de la Mărăcineni.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker