Este mereu vigilent, ascultă, simte, depistează și atacă… doar atunci când este nevoie. Sună destul de ambiguu ceea ce vă spun, nu este așa? Ei bine vorbim aici despre Rik, un superb ciobănesc german care este, de altfel, una dintre vedetele Poliției buzoiene. De ce spun asta? Pentru că la intrarea în sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, lângă vitrina cu cupe și medalii, se află o poză în care Rik, flancat de doi polițiști, este în centrul atenției. Întotdeauna m-a fascinat să văd la lucru echipe formate dintr-un polițist și partenerul său patruped. Cum nici poliția buzoiană nu face excepție în acest sens, nu puteam rata o ocazie de a cunoaște un astfel de “cuplu”.

Mânată de dorința de a vedea o asemenea echipă, ajung la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, acolo unde îl întâlnesc mai întâi pe agentul șef principal Costel Vlad, din cadrul Serviciului Criminalistică Buzău. În timpul discuțiilor, care evident s-au axat pe partenerii său patrupezi pe care i-a avut în cei peste 20 de ani de activitate, am văzut cum ochii îi luceau de bucuria de a vorbi despre ei. Era ceva atât de natural, iar dragostea față de aceștia, pe care o simțeam în vocea sa, mă făcea tot mai nerăbdătoare să-l cunosc pe Rik.

După aproape o ju­mătate de oră, îl văd în sfârșit pe Rik. Simțeam un nod în gât și o dorință nebună de a-l alinta. Era extrem de sociabil, așa cum de altfel trebuie să fie, din ce mi-a spus partenerul său, dar deși încercam să-i atrag atenția, ochi săi erau efectiv “lipiți” de prietenul său. Căci da, așa se poate spune despre cei doi, că îi leagă o prietenie la cataramă. Orice mișcare a partenerului său era urmărită îndeaproape de Rik. Nu conta că mai era cineva lângă el, universul său era agentul șef principal Costel Vlad.

Resemnată orecum că nu am avut parte de prea multă atenție, aleg să încep o ședință foto cu Rik, care deși a ascultat comenzile stăpânului său fără să crâcnească, bucuria de a-l revedea a fost mult prea mare pentru a-mi rezerva câteva minute. Dar am reușit și am plecat cu gândul la Rik. Orice animal este frumos în felul său, are ceva din inocența și poate chiar din puritatea unui suflet pe care noi, ca oameni, nu o mai avem de mult timp. S-au pierdut în negura vremurilor, a trăirilor și poate a relațiilor dintre noi. Totuși, este imposibil să nu te simiți înduioșat atunci când vezi un câine, indiferent că este pui sau adult, și să nu îți dorești să reînvii și să menții acele sentimente curate.

Reporter: De când lucrați cu câinii?

Costel Vlad:  De 20 de ani…

Reporter: Cum este? 

Costel Vlad: E frumos…

Reporter: Vă solicită mult timp lucrul cu câinii? De fapt, ce anume este frumos în toată această activitate?

Costel Vlad: Lucrul cu animalul, satisfacția lucrului bine făcut. Dacă animalul îți găsește un hoț, sau pe baza prelucrării urmei făcută de câine am prins un hoț, satisfacția este imensă. Vă dați seama… câinele este un animal care în mintea lui nu percepe foarte mult, ca orice animal, dar este capabil să țină minte un miros pe care-l ia din mii de mirosuri și să-l prelucreze pe o distanță de un kilometru-, doi, să-l caute tot timpul, iar la urmă să găsească hoțul.  

Reporter: În decursul celor 20 de ani, nu ați avut și câini care să  nu fie neapărat de rasă, gen maidanezi? Până la urmă, tot câini sunt, nu? 

Costel Vlad: Poliția Ro­mână lucrează cu cio­bănesc german, în special. Mai sunt și mai multe rase Belgian Malinois…

Reporter: Care este calitatea rasei ciobănesc german?

Costel Vlad: Este un bun soldat. Adică, lucrez cu el și dacă, spre exemplu, după o lună de zile când, să spunem, sunt în concediu, îl iau din nou și văd că lucrează din plăcere cu mine. Înseamnă că nu uită ce are de făcut. Se lucrează foarte ușor cu el și este foarte bun și în familie ciobănescul german, pentru copii.

Reporter: Aveți o misiune care v-a rămas în minte, pe durata cât ați fost cu Rik?

Costel Vlad: Eu sunt deja la al doilea câine de urmă. Pot să vă spun și de celălalt, că nu vreau să-l uit. Am avut o crimă oribilă la Scutelnici în 2006, din câte îmi amintesc. Era vorba despre o crimă sângeroasă. N-aveau nimic, nu se știa cine a comis crima asta și m-am dus acolo. I-am dat miros de lângă cadavru și a luat-o încet, așa, vreo câteva sute de metri, până la o casă. Acolo s-a oprit. Aaaa, cică aicea stă dascălul de la biserică. Atunci domnul Despescu, care atunci era adjunct, îi spune domnului procuror Iana, Dumnezeu să-l ierte: ,,Haideți să mergem acolo unde s-a dus câinele să vedem ce e acolo”. Trebuia văzut că nu aveam nimic, moșul îi tăiase buzele, deci a fost oribilă acea crimă. S-au dus acolo și au găsit haine îmbibate cu sânge. Deci, câinele practic a luat mirosul de sânge, care este foarte puternic, și pe parcurs l-a căutat. De aia s-a dus acolo.

Reporter: Bun și cu Rik? Ce misiunea v-a rămas în minte?

Costel Vlad: În 2015, o crimă la Sărățeanca. Tot așa, o femeie la 50 și ceva de ani, nu era consumatoare de alcool, era frecventată de mai mulți bărbați… n-aveam nimic, nu se știa mai nimic. Și au zis: ,,Hai du-te cu câinele de urmă acolo” .M-am dus acolo și am găsit-o cu un cuțit în mână, adică se presupunea că s-ar fi sinucis. Adică, cel care a ucis-o a vrut să ne inducă în eroare. Atunci, i-am dat urmă exact de lângă cuțit. Și s-a dus cățelul meu, s-a tot dus… către sat. La un moment dat, îmi pune nasul pe o cutie de bere. Au luat-o criminaliștii, au ridicat-o. A mai mers ce a mai mers, după vreo 200 de metri îl văd că se uită într-un copac. Îmi zic: ,,Ce ai frate, te uiți în copac după vrăbii?”. Și mă uit și eu tot acolo și văd o haină pe care era sânge. Și de la haina aceea s-a plecat și s-a ajuns la autor. În rest, am avut misiuni din acestea mărunte, tâlhării, furturi, etc.

Reporter: Așadar putem spune că Rik este spaima infractorilor, nu?

Costel Vlad: Da, de ce nu, până la urmă? Câinele nu minte niciodată și eu nu pot să îl duc undeva, pentru că între mine și el sunt 10 metri de sfoară, că așa se prelucrează urma. Îi dai mirosul, după care el pleacă. 10 metri de sfoară, el se duce stânga, dreapta, pe unde simte. N-are cum să mintă, nu minte.

Reporter: Cum este să ai un astfel de partener?

Costel Vlad: Fără cuvinte. Bine, trebuie și să-ți placă animalele, că dacă nu îți plac…

Reporter: Cum a fost prima întâlnire cu el?

Costel Vlad: Hm… Stați să vă spun. Acesta este un câine donat de mine Poliției.

Reporter: Cum așa?

Costel Vlad: Am avut ciobănesc german, cățea și mascul, și, din mai multe monte, am selecționat un câine care să fie aportor. Condiția de bază să fie un câine de urmă este să fie aportor. Adică îi arunc de 100 de ori mingea și el să fie înnebunit să o caute, îi arunc o pietricică, el se duce să o caute. Altfel nu… Nu toți câinii au aceste abilități. Se antrenează de mic, de la trei-patru luni. I-am plantat pipoțele de pasăre… Și, uite așa, l-am donat la Poliție. Am făcut raport la comandant care mi-a aprobat. Și așa l-am făcut polițist.

Reporter: Aveți emoții câteodată când plecați cu el în misiune, în sensul să nu se întâmple anumite situații?

Costel Vlad: Să știți că, din păcate, anumite situații s-au întâmplat. Am avut un coleg la Tulcea care a murit, și el și câinele. A dat o mașină peste ei. Prelucrau urma, câinele era cu nasul pe jos, celălalt era preocupat să vadă ce face câinele și… Colegii rămân în spate. Au trecut strada și atunci s-a întâmplat nenorocirea. Și eu am pățit-o cu celălalt cățel pe care l-am avut. A dat o mașină peste el, dar din fericire n-a avut mare lucru. Mai sunt și riscuri din astea.

Reporter: Când ați intrat în Poliție, v-ați gândit că asta veți face? Sau pentru asta ați aplicat?

Costel Vlad: Nu nea­părat. Îmi plac animalele de mic. Eu sunt cu cățeii de mic, ca majoritatea copiilor.

Reporter: Și, până la urmă cum ați ajuns să aveți un astfel de partener?

Costel Vlad: M-au întrebat: ,,Vrei să iei câine?” , ,,Da, sigur, cum să nu vreau să iau câine?”  

Reporter: Deci, de câți ani faceți asta?

Costel Vlad: Sunt 25 de ani de când am terminat școala militară. La vreo câțiva ani am mai avut o cățea de însoțire. N-am ținut-o prea mult. După care iar am avut o cățea de patrulare-însoțire și după aceea am trecut la câine de urmărire.

Reporter: Cum este un câine polițist? De fapt, cum poate fi descris?

Costel Vlad: Un câine polițist trebuie să fie sociabil, adică trebuie socializat, trebuie introdus în orice mediu, cu orice, adică noapte, zi, piață, bloc, vilă, pat. Am avut undeva, cred că la Gălbinași, un viol și am urcat în pat ca să-i dau urma. Am avut tâlhărie la Ulmeni, acum vreo câțiva ani. Practic, hoțul nu a pus mâna pe nimic. A ­lovi­t-o pe femeia care era în casă singură, a dărâmat un singur ghiveci, o plantă. De acolo, de la ghiveci, i-am dat urmă la câine și s-a dus. Spre norocul nostru cumva, că stătea și aproape. Mirosul a fost destul de puțin, câteva particule de miros și la vreo câteva sute de metri am găsit tâlharul.

Reporter: Ce implică mai exact antrenarea unui câine polițist de urmă? Etape…      

Costel Vlad: Antrenamentul începe de la vârsta de trei-patru luni și mai apoi tot timpul. Sunt mai multe metode de a face un câine să prelucreze o urmă. Eu cum am făcut? Condiția de bază este să fie aportor, să-i placă să caute. Cu mingiuțe, l-am agitat cu o cârpă, i-am ­piti­t-o. În primul rând se învață cu mirosul meu, după care trecem la alte mirosuri mai complicate, adică mai cu parfum pe ele. Câinele nu contează, dacă a găsit mirosul, pe acele îl prelucrează pe toată distanța pe care a parcurs-o autorul unei fapte. După ce antrenezi câinele, la un an de zile, suntem chemați la Sibiu, la Centrul Chinologic, și se reevaluează câinii. Spre exemplu, am fost acum ceva timp, unde a avut de prelucrat două urme: una într-un teren cu vegetație mare, cu trei obiecte, cu unghiuri la 90 de grade, 500 de metri, adică nu e chiar așa de ușor, și una în oraș, adică pe unde trece toată lumea. E greu. El ține minte mirosul acela pe care îi indic eu unde să ia mirosul. 

Reporter: Care este primul lucru pe care-l faceți când veniți la muncă? Mergeți la Rik?

Costel Vlad: Îi dau drumul în curte. Mă duc, îi deschid padocul și îi dau drumul în curte, ca să iasă din cușca aceea. Fiecare își scoate câinele lui. Nu pot să scot câinele altui coleg.

Reporter: Cât timp l-ați avut pe celălalt?

Costel Vlad: Vreo 13 ani.

Reporter: V-ați mai gândit să mai donați și alți căței, așa cum ați făcut cu Rik? Adică să mergeți pe această linie, de a crea astfel de exemplare?

Costel Vlad: Dacă am un animal bun, de ce nu? Există deschidere…

Reporter: Spuneți-mi cum ați descrie relația cu partenerul dumneavoastră.

Costel Vlad: O prietenie la cataramă. El te iubește necondiționat, nu? Chiar dacă eu câteodată mai vin nervos, eu îi dau drumul, sare pe mine… mai uit…  

După ce „iese la pensie”, câinele polițist nu este eutanasiat, ci este scos la licitație. Dacă nimeni nu îl va cumpăra, după ce licitația se reia de câteva ori, câinele este de regulă adoptat de conductorul pe care l-a avut partener. Dacă nu îl poate lua acasă, câinele este dat spre adopție alcuiva.

DISTRIBUIȚI
loading...