Actualitate

Producătorii de usturoi, așteptați să-și depună documentele pentru subvenții

Cei  48 de producători buzoieni de usturoi, care au înființat cultura pe circa  94 de hectare sunt așteptați cu deconturile la Direcția Agricolă pentru a primi subvenția. „La ora aceasta au depus  deconturile pentru a fi plătite 32 de persoane, 25  au fost plătite, urmând ca și diferența să primească subvenția, până la finele anului, când  trebuie achitată toată suma;  dânșii trebuie să vină până la sfârșitul lunii cu deconturile, cu dovada de comercializare a usturoiului, fie la persoană fizică dacă există filă din carnetul de producător, fie ori alt document fiscal care este în circulație la ora acesta. Noi sperăm că din 48 aproximativ 45  vor veni cu dovada comercializării usturoiului”, spune directorul Direcție Agricole Buzău, dr ing. Cosmin Florea.

Subvenția la usturoi a fost majorată, în acest an, de la 1.000 euro/hectar la 3.000 euro/ hectar după ce ministrul agriculturii, Petre Daea a discutat cu producătorii din acest sector. Producătorii buzoieni au discutat despre necesitatea creșterii subvenționării usturoriului cu ministrul la « Toamna Buzoiană ».

„Toate deciziile de subvenții, – mă refer aici pe usturoi, pe ardei, castraveți și vânătă, au fost creionate, la întâlnirea cu domul ministru pe care am avut-o noi cu producătorii la  <Toamna buzoiană>, atunci când domnul ministru a venit, așa cum a făcut la ultimele trei ediții, de când organizăm în formatul acesta nou,la Drăgaică”, spune directorul Direcției Agricole Buzău, Cosmin Florea, subliniind importanța unor astfel acțiuni. „ Am avut acolo câțiva producători de usturoi și când domnul, ministru avenit, un producător i-a propus domnului ministru să introducă o subvenție și pe usturoi, pentru că e pe cale de dispariție, pentru că vine foarte mult material din străinătate, din Spania, din China,  și în curând aceste soiuri în care mai există populațiile acestea locale vor dispărea. Domnul ministru a fost foarte receptiv și a notat în agendă. Ulterior m-a sunat și am avut o discuție cum ar trebui să fie pe viitoarea Hotărâre de Guvern și s-a concretizat. E un pic de mândrie și pentru noi și pentru județ că am avut anumite idei care au fost concretizate”, a mai spus directorul Direcției Agricole.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker