Actualitate

Pompierii avertizează că numărul incendiilor la locuinţe creşte în sezonul rece

Datele statistice, tran­smise de reprezentaţii ISU Buzău, indică faptul că în perioada sezonului rece cele mai multe incendii sunt înregistrate la lo­cuinţele particulare, majoritatea având drept cauză sistemele de în­călzire improvizate, nesupravegheate sau defecte. În acest context, având în vedere informarea meteorologică emi­să, marţi, 29 octombrie, de către Adminis­traţia Na­ţională de Meteorologie, potrivit că­reia urmează o perioadă cu temperaturi scă­zute, re­prezentanţii ISU reamin­tesc populaţiei că este necesar ca “fiecare cetă­ţean să conştientizeze importanţa respectării unui minim de măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, în scopul pro­­tejării vieţii membrilor familiei sale precum şi a bunurilor pe care le deţine”.

Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” atrage atenţia asupra urmă­toarelor reguli pe care populaţia trebuie să le respecte în sezonul rece pentru evitarea producerii unor dezestre. „Asiguraţi verificarea, curăţarea şi re­pararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată; nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă; aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei; nu aşezaţi în apro­pierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; stin­geţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; nu adormiţi niciodată cu soba aprinsă; nu suprasolicitaţi instalaţia electrică a locuinţei prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere”, este îndemnul  lansat de pompieri pentru buzoienii care au început să utilizeze mijloacele de încălzire din locuinţe.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker