Cultură

Osemintele descoperite în curtea Arhiepiscopiei ar putea fi rămășițele a patru persoane

În timpul unor săpături efectuate în curtea Centrului Arhiepiscopal de la Buzău, o echipă de muncitori a descoperit, sâmbătă, mai multe oseminte umane. La fața locului au fost chemați reprezentanții Poliției și ai Muzeului Județean. În momentul de față, osemintele au fost ridicate de către criminaliști și trimise la Institutul de Medicină Legală pentru a fi analizate.

Din primele cercetări efectuate, de arheologi cu experiență se pare că ar fi vorba despre osemintele a patru indivizi care au fost îngropați acum câteva sute de ani. Există suspiciunea că unele oseminte aparțin unui copil, ceea ce ar exclude existența unui fost locaș de cult al unor călugări, o variantă mult mai plauzibilă fiind aceea că pe locul respectiv ar fi existat cândva o necropolă mireană.

Deși întregul ansamblul arhiepiscopal se află inclus în lista de patrimoniu, lucrările desfășurate de muncitori nu aveau aviz din partea Muzeului Județean. Momentan lucră­rile au fost oprite până la încheierea cerce­tărilor.

„La prima vedere aceste oseminte sunt atribuite Evului Mediu poate chiar și Epocii Moderne. Este foarte probabil ca în acel loc să fi existat o veche necropolă. Ansamblul Arhiepiscopal de a Buzău  a fost construit în primă fază în secolul XVI, apoi a fost dărâmat și reconstruit în vremea lui Matei Basarab. Neavând însă elemente funerare, ne este foarte greu să ne exprimăm cu exactitate. Așteptăm rezultatele analizelor efectuate de IML”, a declarat directorul Muzeului Județean, Daniel Costache.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker