Cultură

„MuseumBus”, muzeul pe roți care va ajunge la copiii din comunitățile izolate ale județului

Mii de copii aflați în zone izolate ale județului nu au avut ocazia să viziteze niciodată un muzeu. Plecând de la această realitate, reprezentanții Mu­zeului Județean s-au gândit să „ducă” ei muzeul în aceste comunități, fie prea îndepărtate, fie prea sărace. Soluția face parte din proiectele propuse de Muzeul Județean pentru anul 2019, și se numește „MuseumBus”. Pe scurt este vorba despre un muzeu pe roți, adaptat în interiorul unui microbuz care va fi special modificat pentru a găzdui o mini-expoziție cu obiecte de patrimoniu, des­coperiri arheologice, o plasmă pe care vor rula filmulețe etc.

„Microbuzul îl avem deja; l-am primit de la Centrul de cultură și Artă. Am discutat cu cei de la RAR (Registrul Auto Român, n.r.) și ne-au spus că se pot face modificările pe care le dorim noi, astfel încât să primim omologarea lui. Acum urmează să demarăm procedurile de identificare a unei firme omologată pentru asemenea modificări în interiorul microbuzului. Vorbim despre un microbuz în interiorul căruia va fi concentrată oferta ­expozițio­nală a muzeului nostru. Vor fi obiecte de patrimoniu care sunt în colecția noastră dar nu sunt expuse, astfel încât să nu deranjăm expozițiile din muzeu”, a declarat directorul Muzeului Ju­dețean, Daniel Costache.

Un microbuz cu vitrine și spații de depozitare

În ultimii doi ani, numărul persoanelor care au vizitat Muzeul Județean a crescut de la 8.000 la 40.000, iar cu ocazia studiului de monitorizare efectuat de reprezentanții instituției s-a constatat că există anumite zone ale județului, atât la munte, cât și în zona de câmpie, de unde copiii nu au venit niciodată să viziteze Muzeul Județean.

„Pentru a nu văduvi acești copii de o experiență muzeală, ne vom duce noi la ei. Așa ne-a venit ideea acestui MuseumBus. Gândiți-vă la un spațiu mic în care vom avea reprezentate toate colecțiile muzeului. Vom avea vitrine, spații de depozitare modulare, o plasmă cu filmulețe de prezentare ale colecțiilor și vom încerca să implementăm și sistemul de difuzoare cu senzor care înlocuiește prezența unui ghid. De asemenea, în microbuz va fi prezent un muzeograf sau un conservator”, a mai declarat Daniel Costache.

MuseumBus va fi gata în vară, cel mai probabil în luna iunie, și este un proiect care nu s-a mai făcut, sub această formă, în România. Muzeul pe roți va fi prezent în curtea școlilor, urmând să fie realizat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar și cu autoritățile locale.

„Vom merge cu acest microbuz în curțile școlilor sau în cele ale primăriilor și vom solicita sprijinul autorităților din zonele res­pective pentru a ne asigura siguranța exponatelor. Urmează să facem o soli­citare de preț la Consiliul Județean să vedem dacă vizitarea acestui Museum Bus va fi gratuită sau nu. Noi vom propune să fie gratuită”, a  mai declarat directorul Muzeului Ju­dețean.

Un comentariu

  1. CATE LUCRURI BUNE NU S-AR PUTEA FACE, DACA SE VREA – DAR BANII SE ALOCA NUMAI PT. TOT FELUL DE TAMPENII, LA MODA SI ALTE IDEI TRAZNITE DIN OCCIDENT…

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker