Actualitate

FOTO/VIDEO | Pompierii din turele libere, chemați de acasă

UPDATE

Legătura între satul Lopătari și satul Chirani a fost întreruptă, anunță Biroul de Presă al Instituției Prefectului. Și asta pentru că o viitură produsă de râul Slănic a luat un podeț de tuburi ce face legătura între cele două sate. Se poate circula însă pietonal pe o punte de șufe sau prin albie deoarece autoritățile spun că a scăzut viitura.

În jurul orei 18.30, circulația a fost reluată pe DN10 sub supravegherea poliției și a celor de la Drumuri Naționale.

Circa 60 de pompieri cu 7 autospeciale, 11 motopompe și 2 bărci de intervenție acționau în zonele afectare de viituri, la ora 18.

Având în vedere situația din teren generată de viituri inundarea unor gospodării din cauza precipitațiilor abundente, în satul Tronari comuna Viperești  fiind nu mai puțin de 10 gospodării inundate, pompierii din turele libere au fost solicitați de acasă să se prezinte la unitățile din care fac parte. Potrivit Biroului de presă al Instituției Prefectului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a suplimentat capacitatea operațională la nivel 3 alertă portocalie, fiind chemați pompierii aflați în turele libere.

Ultimile informații indică 6 case izolate, și 12 persoane pe malul drept al Nișcovului la Valea Caprei în comuna Tisău și șapte punți pietonale distruse. La această oră nu se impun măsuri de evacuare a persoanelor, anunță Biroul de presă al Instituției Prefectului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker