Cea de-a 241-a ediție a Tărgului Drăgaica a început în forță. Numele mari de artiști care concertează în fiecare seară pe scena din Buzău, dar și tarabele cu comercianți, comediile și terasele cu mici și bere au reușit să atragă un număr record de vizitatori.

Potrivit organizatorilor, în primele două zile, sâmbătă și duminică, în Drăgaică au fost prezenți peste 24.000 de persoane. La deschiderea oficială, alături de primarul Constantin Toma a fost prezent și ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (IMM-uri), Ștefan Radu Oprea.

„Sunt aici pentru că noi, în Ministerul pentru Me­diul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat încurajăm tradiția, încurajăm artizanii, meșteșugarii. Sigur că în Drăgaică nu era vorba doar de meșteșugari, ci în general despre comerț, un comerț care lega țara Românească de Moldova. Mai era vorba despre o sărbătoare plină de semnificații, cu încărcătură spirituală. Totodată, Drăga­ica ne face să ne simțim bine împreună, să ne distrăm, și văd că este organizată foarte bine. (…) Am gustat micii de Buzău. Sunt recunoscuți (…) Eu am și făcut armata la Buzău în 1988, așa că știu tradiția micilor de aici”, a declarat ministrul Ștefan Radu Oprea.

Pe parcursul celor 17 zile, pe scena din Drăgaică vor urca peste 200 de artiști. În primele două zile, vedete au fost Anda Adam, Cargo și Irina Rimes, iar zilele următoare vor concerta Pacifica & Toni Șeicărescu, Nightlosers, Damian & Brothers, Emilia Doro­banțu, Benone Sinulescu, Gabriel Cotabiță, Monica Anghel, Compact, Aurel Tămaș, Karmen, Zdob și Zdub etc.

,,Se vorbea despre Drăgaică încă de acum 300 de ani, în Descriptio Moldaviae a lui Cantemir. Trebuie să ducem mai departe această tradiție pentru că, până la urmă, sunt lucruri care ne țin în viață și trebuie să ne recuperăm identitatea istorică. La un moment dat, acest târg se întindea pe o suprafață de 32 de hectare și iată că anul trecut, și sper că și anul acesta, am avut un vârf de participare. Dacă anul trecut am avut peste 300.000 de oameni, anul acesta, cu tot cu Festivalul <Benone Sinulescu>, vom ajunge la peste 250 de artiști în cele 17 zile. Avem meșteri populari, produse tradiționale, oameni din toată țara. Încercăm să venim cu artiști de cel mai mare nivel. Ținem, de asemenea, legătura cu comunitățile de români din lume prin transmisii directe pe Internet”, a declarat primarul Constantin Toma.

În această seară pe scena din Drăgaică vor concerta Bianca Mihai & Band, Pacifica & Toni Șeicărescu, Adina Răducan, Nightlosers. Concertele încep de la ora 18,00 și se încheie la ora 22,00.

 

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.