Cultură

FOTO | Mai multă culoare pentru pacienții Spitalului de Boli Cronice din Smeeni

SpitaleColor, o campanie prin care spitalele din România vor fi colorate cu tablouri, a devenit o realitate și la spitalul buzoian din Smeeni. Astfel, Spitalul de Boli Cronice Smeeni este, din luna mai, o unitate me­dicală mai prietenoasă și datorită faptului că a intrat în rândul unităților medicale din țară care au prins culoare  datorită  tablourilor minunate care le înveselesc.

Din data de 2 mai, pe pereții spitalului au apărut mai multe tablouri care poartă semnătura Spitale color.

Campania “#SpitaleColor”  a fost inițiată de Denisa Radu, după cum scrie  ziarmedical.ro. Denisa este o tânără din București care a pornit o campanie de strângere de tablouri pictate de artiști profesioniști și persoane care pictează din pasiune pentru a le dona spitalelor de stat din România. Potrivit aceleiași surse, inițiativa de a colora pereții spitalelor de stat din România a încolțit pentru prima dată în mintea Denisei Radu undeva în luna septembrie a anului 2018, când a avut neșansa să aștepte cinci ore în camera de gardă a unui spital, timp în care în jurul ei a văzut doar oameni triști, aflați în suferință. Pornind de la această experiență i-a venit idea că locul ar fi mult mai prietenos cu cei care ajung pe holurile spitalelor și astfel s-a născut proiectul #spitalecolor.

Cine se poate implica în proiect

În acest proiect se pot implica atât managerii spitalelor care doresc să obțină un pic de culoare pentru beneficiarii serviciilor astfel încât timpul al acestora să fie mult mai plăcut. Se pot implica și pictori care doresc să doneze lucrări pentru această campanie.

Persoană de contact în proiect este Denisa Radu. Pentru detalii cei interesați pot intra pe grupul de Facebook: Spitale Color.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker