Sâmbătă, 18 mai, la Liceul ,,Grigore Moisil” s-a petrecut un eveniment cu o încărcătură emoțională deosebită: revederea absolvenților promoției 1979, adică o reîntâlnire după împlinirea  a 40 de ani de la absolvirea liceului. Revederi au mai fost, dar aceasta a avut ca moment unic lansarea unei cărți în care cuvintele sunt ale adolescenților de acum 40 de ani, în timp ce concluziile au fost trase de adulții de astăzi.  Mai mult decât atât, prin evocarea unor momente de atunci, s-a făcut, cu voie sau fără voie și o scurtă istorie a liceului care, la absolvirea promoției 1979, clasa a XII-a A,  se numea Liceul Industrial Nr. 3, în timp ce astăzi poartă numele ilustrului profesor Grigore Moisil.

Cum a devenit Liceul nr.3 Liceul ,,Grigore Moisil”

La această întâlnire s-a vorbit despre contribuția cadrelor didactice la dezvoltarea liceului și la pregătirea elevilor, fapt care a însemnat și trecerea în revistă a unui scurt istoric. Tot ce a însemnat partea oficială a schimbării numelui se datorează domnului Victor Muler, fost director al liceului. Însă persoana care a mijlocit relația dintre școala buzoiană și familia Grigore Mosil, în speță  cu doamna Viorica Mosil, fiica academicianului, a fost familia de profesori Melnic. Soții Melnic au predat ani buni  materiile fizică și chimie la liceul Grigore Mosil și au fost colegi și prieteni cu fa­milia Moisil.

„Fratele domnului academician Grigore Moisil, Ioan Mosil, ne-a fost nouă profesor de fizică la București. Soțul meu a avut numai 10 la fizică. Ioan C. Moisil a fost nașul nostru de cununie. Am avut o prietenie foarte frumoasă cu această familie, iar fata domnului Moisil este în foarte bune relații cu noi și ne-a zis așa:<Pe 10 ianuarie aș veni. De ce nu faceți voi această întâlnire în mai>. Și de ce în mai. Pe 20 mai a dispărut domnul academician”, a spus doamna Melnic.

Provocarea privind puntea peste ani a fost lansată la această întâlnire de actualul director al unității de învățământ, Adriana Voicu, care le-a spus celor prezenți, în deschiderea evenimentului, că ,,luna și anul în care ați absolvit dumneavoastră sunt luna și anul în care m-am născut eu. Și pentru mine și pentru dumneavoastră a însemnat un început, diferit cei drept, dar un început”.

Cum s-a născut cartea care vorbește despre cum erau elevii în școala românească în urmă cu 40 de ani

Laurențiu Mitu este elevul care a colecționat impresiile și gândurile colegilor într-un caiet care a devenit acum, la peste 40 de ani, o carte foarte valoroasă. Des­pre valoarea acestui document a vorbit fostul director al liceului Carolița Cimpoca.

Carolița Cimpoca, este inițiatorul acestei acțiuni de a se așterne povestea elevilor din clasa a XII a între filele unei cărți, după ce a văzut caietul cu amintiri într-o întâlnire anterioară a generației. Cimpoca își ­amin­tește cum a pornit totul: ,,Am văzut un caiet în care apărea ceva de genul: promoția ‘79, ITC ( Institutul de Tehnica Chiulului). Am mai găsit că a fi membru al acestui institut nu se făcea oricum, ci cu cerere, trecută prin procesul-verbal:< luăm cunoștință că în ultima vreme am avut ocazia să vedem acțiuni vrednice de corporație și9că ni se adaugă noi membri>. Curiozitatea m-a făcut să răsfoiesc acest caiet și am rămas surprinsă de bogăția pe care am găsit-o aici. Vorbim de surpriza unui profesor cu o vastă activitate la catedră, a unui profesor care și-a iubit și respectat elevii și a căutat în fiecare dintre ei să descopere, ceea ce poate că nici ei nu știau că posedă. Mi s-a părut extraordinar de interesant și am venit cu propunerea să realizăm această publicație sub forma unei punți de 40 de ani între generații. Voiam ca aceste lucruri inedite păstrate în caiet să fie procesate de elevii de la media și apoi publicate. Răsfoind acum publicația este un succes pentru că prezintă nu cu litera rece a tiparului, ci cu scrisul fiecăruia”.

Acest caiet mai impresionează  și pentru că știm cu toții că „viața de elev se desfășoară între două planuri, cel instituțional, ore de curs activități școlare, și cel de-al doilea plan este constituit de apartenența la un grup. Între cele două planuri există o pendulare permanentă între rigoare și studiu și între interacțiunile la nivelul acestui grup. Această pendulare reprezin­tă acea căutare a sinelui”, spune Carolița Cimpoca, care vede în acest caiet foarte bine ilustrat rolul clasei . ,,Clasa ce rol joacă aici. Ea devine o entitate în sine care oferă elevului posibilitatea de a se manifesta și sancționează derapajele și aceste lucruri sunt benefice în ceea ce constituie modelarea individului ca om. Între cele două planuri există o permanentă interferență”, mai spune Cimpoca. Fostul director a dat citire unui eseu care vorbește de la sine despre emoțiile  prin care trece orice elev pus pe copiat: ,,La primă oră de curs, teză la fizică. Toată lumea se pregătește: se pitesc copiuțele, se pun semne la cărți, se fac aranjamente la bănci, se scrie pe bănci. Subsemnatul, Mitu Laurențiu, m-am așezat ca de obicei lângă Răzvan Tinel. Își face apariția Paulică, profesorul de fizică, se strâng cărțile de pe bancă. Se dau subiectele. Primul îl știu. Al doilea nu; nici măcar nu mă străduiam să-l învăț, îl detestam pur și simplu. Subiectul al treilea o problemă. Aveam o vagă idee despre ea. Îmi făcusem planul: primul îl fac de la mine, al doilea de la Tina, al treilea de unde o fi. Numai că nu a fost așa cum am vrut eu că nici nu ne-am apucat bine de lucru, că s-a și produs catastrofa. Mi l-a luat pe Tina de lângă mine și mi l-a adus pe Tănăsescu care era mai <clei> decât mine”.

Cum vedeau elevii de acum 40 de ani regulamentul școlii

„Lucrul cel mai interesant pentru fiecare elev este regulamentul școlii și ­obli­gativitatea de a-l respecta. Una dintre temele lansate în discuție pe care o regăsim  în caiet este ce ați vrea să se schimbe în regulament. Doar 3 opinii: <să nu mai existe catalog, ținuta la liberă alegere, sau în cel mai rău caz un costum de jeans, părul cum vrea fiecare, orice coafură, plete, mustăți, barbă, dacă ai. Școala să fie prevăzută cu cameră de fumată, frecvența: care poate și cine vrea să vină. Libertatea de alege mărimile: a părului, a bărbii, a ciocului, a tocurilor, uniformelor, a lărgimii pantalonilor>”. Și opiniile recente  ale elevilor nu par să se fi schimbat. „Opiniile recente ale elevilor sunt cam aceleași. O lecție cu caracter demonstrativ la ora de dirigenție privind relația profesor elev. Un elev la dirigenție mi-a spus că este prea mare catalogul, să fie mai mic pentru că ne intimidează când se deschide”, a mai spus Cimpoca.

Viața școlii pulsează în acest caiet și prin faptul că apar anumite discuții pe marginea unor subiecte propuse. Cei care sunt interesați să obțină acest caiet o să găsească  în paginile lui o gravură în creion destul de reușită a lui Napoleon, câteva motto-uri alese. Găsim aici grafică de genul benzilor desenate extrem de frumos realizată și interesantă şi mai găsim şi eseuri.

Profesori de excepție

În bănci au luat loc și multe cadre didactice, directori, dirigintele clasei, profesori de limbi străine, ­mate­matică, chimie, fizică. Cu toții au avut câte un cuvânt de spus despre elevii cărora le-au predat ștafeta în viață. L-am regăsit în bănci pe prof. de matematică, apoi director Victor Muler, diriginte, prof de științe sociale,  autorul unui manual de fizică Mihai Melnic,  Ioan Mitică, primul director al liceului, din anul 1974 până în 1982, vicepreședinte al Cenaclului de Epigramă de la Buzău, care a scris imnul clasei, pentru a fi introdus în carte. Acesta din urmă își amintește că pe vremea sa Liceul 3 era la mare concurență cu Liceul Hasdeu. „Din promoțiile lor, 80-90% urmau o facultate. Liceul era mai bun decât Hasdeu atunci. Concurența la noi era enormă. Cred că îi atrăgea industria electrotehnică, fabrica Contactoare. Vedeau un viitor mai realizat decât la un liceu teoretic. Atunci absolvenții noștri care nu reușeau mai departe erau angajați la Contactoare. Aveau asigurat locul de muncă”, a spus Ion Mitică.