Educație

FOTO | Elevii Școlii 11, la un concurs de construit roboți din piese Lego

În timp ce elevii Colegiului Hasdeu participă la concursul de robotică BRD First Tech Challenge Romania, puștii de la Școala nr. 11 au intrat și ei într-o competiție de robotică dedicată elevilor cu vârste între 9 și 16 ani. Este vorba despre First Lego League (concurs de Robotică și soluții inovatoare) organizat pe data de 17 martie la Universitatea Politehnică București, unde a fost prezent și ­mi­nistrul Educației Ecaterina Andronescu.

Zece buzoieni din clasele a VI-a și a VII-a, coordonați de profesorii Tincuța Iftimie (fizică) și Irina Drulea (matematică) au construit și programat un robot din piese Lego care a trebuit să îndeplinească ­anu­mite sarcini impuse de organizatori. Elevii au lucrat după orele de curs și s-au autofinanțat pentru a cumpăra kitul de piese Lego. La faza națională a concursului au participat 62 de echipe din țară.

„Echipa noastră s-a numit Apolli Lego Tech, iar această competiție a constituit o premieră pentru noi. Nu am mai participat până acum la un concurs de robotică. Ne-am clasat undeva la jumătatea clasamentului, dar pentru noi nu asta este important. Am urmărit să sporim interesul copiilor pentru științe, inginerie și matematică, să îi motivăm să vadă cum este să lucreze în echipă. A fost extraordinar. Piesele de Lego le-am cumpărat noi. A fost o autofinanțare pentru procurarea kitului de concurs și am avut noroc că unul dintre copii avea acasă motorul roboțelului. Au fost alături de noi la construirea robotului părinții, profesori de română, de desen…”, a declarat profesorul Tincuța Iftimie.

Echipa Școlii 11 a parcurs în concurs patru probe: proiectul de ­cer­cetare, proiectul de valori, proba de Robotică, prezentarea robotului. ­Tot­odată, proiectul a presupus și competențe de cercetare în mai multe domenii științifice, competențe de comunicare, dar și valori fundamentale precum lucrul în echipă, respect, incluziune, corectitudine și integritate.

„Proiectul de cercetare ales de noi a fost <dioxidul de carbon și microgravitația>, despre cum influențează dioxidul de carbon viața astronauților pe stațiile spațiale și cum putem reduce nivelul dioxidului de carbon. În plus, a trebuit să proiectăm robotul din piese Lego și să îl programăm pentru a îndeplini anumite sarcini. Trebuia ca pe parcursul a 2,5 minute să acumulăm cât mai multe puncte”, a mai declarat profesorul Tincuța Iftimie.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker