Cultură

Felicia Filip vine la Colegiul „Eminescu” de Ziua Naţională a Culturii Române

Reprezentanții Colegiului Național „Mihai Eminescu” continuă seria manifestărilor începute anul trecut cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență a instituției de învățământ buzoiene. Astfel, marți, 15 ianuarie, ziua nașterii patronului spiritual al liceului, declarată Ziua Naţională a Culturii Române, vor avea loc ateliere și lecții demonstrative, întâlniri cu personalități ale culturii române, cu absolvenți de marcă ai școlii, expoziţii și momente artistice, realizate de elevii şi profesorii colegiului.

„Întâlnirile au ca punct de plecare istoria școlii noastre,  de-a lungul celor 100 de ani de la înființare, și sunt sprijinite de către Asociația Pentru Colegiul Național <Mihai Eminescu> Buzău. Momentul de maximă efervescență culturală îl constituie Spectacolul  <Joc și Rock> (două reprezentații), adaptare după Crai Nou, susținut de Opera Comică pentru Copii din București, în regia lui Cristian Mihăilescu. Este deosebit de onorantă pentru noi prezența doamnei Felicia Filip, director al acestei prestigioase instituții naționale”, se arată în comunicatul trimis de conducerea liceului buzoian.

Oficialităţi, oameni de cultură buzoieni şi foşti elevi sau profesori ai colegiului sunt invitaţi, marți, 15 ianuarie, în amfiteatrul Colegiului Eminescu și apoi în sala Teatrului „George Ciprian”, unde vor avea loc manifestările artistice și culturale.

 

Iată programul evenimentului:

  • Ora 8,30-10,30 – „Istoria școlii noastre în 100 de ani – Lecții demonstrative coordonate de diriginții și profesorii claselor gimnaziale, a XI-a,  a XII-a

–  Expoziția foto document – 50 de ani de la prima publicare a revistei colegiului, „Năzuințe”  – coordonator, prof. Elena Roua Dogaru, eleva Isabela Coman – cls. a XI-a F

  • Ora 10,30-11,30 – Cafeaua de la ora 10.30 din cancelarie – moment dedicat personalului școlii
  • Ora 11,30-13,30 – „Istoria școlii noastre în 100 de ani” – lecții demonstrative coordonate de diriginții și profesorii claselor a IX-a,  a X-a
  • Ora 16,30-18,00 – Spectacolul „Joc și Rock”, adaptare după  „Crai nou” – Opera Comică pentru Copii București, în regia lui  Cristian Mihăilescu, director – Felicia Filip, în sala Teatrului „George Ciprian”, oferit elevilor, profesorilor și colaboratorilor școlii de Asociația pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Participă elevii claselor gimnaziale, a IX-a, a X-a, diriginții, profesorii școlii, sponsorii și partenerii permanenți
  • Ora 19,00-20.30 – Spectacolul  „Joc și Rock”, adaptare după „Crai nou” – în sala Teatrului „George Ciprian”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker