Actualitate

Buzăul, gazda Campionatului European de Rachetomodelism

Federația Română de Modelism, alături de Primăria și Consiliul Local Municipal, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, organizează pe aerodromul de la Costești – pe câmpul situat între localitățile Spătaru și Gomoești -, în perioada 24-30 august, Campionatul European de Rachetomodelism. Pe parcursul unei conferințe de presă organizată la Palatul Comunal, la care au participat primarul Constantin Toma, secretarul general al Federației Române de Modelism Ioana Dumitru, precum și liderul echipei României, buzoianul Lucian Șercăianu, s-au prezentat câteva detalii ale acestui eveniment sportiv.

Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, de la ora 17,00, pe Calea Eroilor și, conform primarului Toma, aceasta va fi asemănătoare ceremoniilor din debutul olimpiadelor sportive. Totodată, buzoienii care vor fi prezenți la Costești în acest week-end vor avea parte și de o demonstrație a piloților și parașu­tiștilor militari buzoieni. La cele două întreceri vor parti­cipa 319 sportivi din 19 țări, precum Germania, Bulgaria, România, Elveția, Statele Unite ale Americii sau Italia.

Județul Buzău va fi reprezentat de sportivi titrați, ce au reușit să obțină rezultate remarcabile la competițiile interne și internaționale. Din lotul național de seniori vor face parte Alex Guzu, Ciprian Ene, Gabriela Lăutaru și Mariana Bucuroiu, în timp ce lotul de juniori va fi compus din Ionuț Cimacenco și Adelina Vlad.

Probele de concurs se vor desfășura zilnic, în intervalele 8,30–13,00 și 14,00–18,30. Festivitatea de închidere va avea loc pe 30 august, la ora 18,00, în amfiteatrul din Parcul Tineretului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker