Opinii

Zodia capului de pește

Alexandru PRIPON

Mi s-a povestit despre o persoană care a muncit întreaga viață pentru a economisi o sumă consistentă de bani. Apoi a izbutit să adauge o sumă și mai consistentă, ca urmare a unui împrumut ipotecar, pe termen destul de scurt, întrucât se apropia cu pași vertiginoși vârsta pensionării. A cumpărat o casă frumoasă, cu teren suficient și vegetație cum doar a visat, într-un cartier considerat select al localității de reședință. Deja își imagina o existență tihnită și lipsită de griji covârșitoare, cu ierni în fața șemineului din filmele americane cu subiecte hibernale și veri răcoroase, la umbra pomilor plini de rod… Doar că lucrurile nu stau întotdeauna așa cum ne dorim. Ba, aș spune, chiar dimpotrivă.

În cartierul select se mutaseră, de curând, multe alte familii. Sub aparența liniștită și ușor luxoasă a zonei, fiecare își trăia viața așa cum și-a dorit, cum și-a imaginat că trebuie să arate cotidianul într-un colțișor paradisiac, unul croit pe propriile dimensiuni și nevoi. În consecință, spre disperarea persoanei mai sus menționate, vecinii s-au dovedit amatori de petreceri zilnice, cu muzică ritmată și zgomotoasă, grătare care imitau în ritm cotidian zone de incendiu, cu hohote, strigăte și chiote de nuntă, până la orele dimineții, când se trezeau alți vecini, reluând ritualul petrecerilor.

Prietenii i-au spus, mai în glumă, mai în serios, că are noroc: trăiește într-o atmosferă perpetuă de stațiune, pe malul mării, în sezon estival, când mirosul de alge și apă sărată este înlocuit de aroma hamsiilor, micilor și berii acre, iar sunetul valurilor este acoperit de răcnete entuziasmate și manifestări melomane excesive. Neprietenii au rânjit satisfăcuți și i-au atrasa atenția că a cheltuit o sumă colosală pentru o locuință aflată în mijlocul câmpului de luptă, unde se utilizează, fără pic de zgârcenie, muniție auditivă și olfactivă. Sub aparența paradisiacă a cartierului somptuos și luxuriant se ascundea un infern la scară redusă. Aceasta până într-o zi, când a pus în aplicare un plan cel puțin interesant. Dacă vecinii trăiau în aparența unei petreceri cu lăutari, el a croit aparența unui bal… pescăresc.

A montat pe terasă un sistem audio care să redea, non-stop, simfonii, arii de operă și operetă, nocturne, polci și mazurci, muzică de balet ș.a. (ați prins dumneavoastră ideea). Apoi a inaugurat grătarul, pe care a pus la prăjit, până la carbonizare, capete de pește. Peste cartier plutea, intruziv și nu mereu plăcut, mirosul inconfundabil, dând impresia – așa mi s-a spus – că erau fripți, permanent, cașaloți de dimensiuni medii, pe ruguri potrivite ca mărime.

În câteva zile, cartierul s-a liniștit. Lăutarii au fost mutați în carcasele CD-urilor, prin locuințe, mâncărurile în bucătării, iar locuitorii caselor din jur păreau să asculte, sobri până în pragul lacrimilor, nemuritoarele melodii clasice. Și, atunci când sistemul audio a fost oprit, iar grătarul a rămas stins, zona a devenit ceea ce trebuia să fie: un mic paradis, cuminte și liniștit.

Povestitorul acestei întâmplări avea o figură triumfătoare și aștepta să vadă cum răzbunarea eroică, având miros de resturi piscicole și triluri clasice, mă încântă peste măsură. S-a mirat când i-am spus că mi se pare un gest la fel de nefericit ca acela al vecinilor și că de prea mult timp trăim în țara aflată sub zodia capului de pește.

Unii dintre noi, cam mulți, s-au obișnuit să se bată cu pumnul în piept și să pornească la război pentru cele mai mărunte pricini. Am uitat să comunicăm cu adevărat, iar când încercăm, avem nevoie de translator, deoarece fiecare își exprimă propriul păs și e prea puțin interesat de ceea ce spun alții. Am învățat să ne urmărim doar interesul personal, fie și (ori, poate, mai cu seamă) în detrimentul celorlalți. Ascundem sub aparențe vaste ceea ce suntem și ceea ce ne dorim, ne proiectăm o viață sub stele strălucitoare, ca în filmele Hallmark, dar eșuăm lamentabil sub zodia capului de pește pus pe grătar spre a împlini o luptă prea lungă pentru o viață atât de scurtă. Când toate par a fi lămurite, apar alte și alte motive de acțiune belicoasă, astfel încât răgazul acela calm și frumos pe care l-am visat îl amânăm sine die, până în zorii neputinței.

Eu nu cred în războaie, fie ele și de cartier, cu final fericit. Rămân urmări de neuitat și priviri veninoase, vorbe grele rostite, imposibil de retras, și sudalme nespuse, rămase „pe țeavă”, până la o nouă confruntare, rămân momentele acelea penibile în care evităm să ne salutăm vecinii și îi privim pe furiș, cu obida celui pregătit să riposteze. Rămân secunde pierdute, care se transformă, încet, în zile și ani, timp în care am îmbrățișat încrâncenarea și am lăsat în urmă, doborâte, nenumărate prilejuri de a zâmbi, de a vorbi, de a trăi în liniște.

Naratorul întâmplării cu bucluc și extremități superioare de nevertebrate acvatice s-a uitat la mine aproape furios și m-a interogat, poruncitor: „ce ai fi făcut tu în situația respectivă?”. Eu am întrebat, candid – am uneori acest defect –, dacă persoana proaspăt mutată în cartier a încercat să discute cu vecinii, dacă le-a explicat care sunt problemele, dacă a apelat la celelalte mijloace, simple, firești, legale. Răspunsul a fost un „cred că da, normal, îți dai seama”, mormăit, din care am reținut faptul că acțiunea de gherilă cu decibeli și mirosuri era importantă, nu tentativa de a obține, cu vorba bună, un dram de înțelegere. Și mi-am propus să vă prezint și dumneavoastră părerea mea, legată de existența noastră țâfnoasă, într-o lume a aparențelor, unde am abandonat capa, dar păstrăm la loc de cinste spada, fie ea și sub forma unui… cap de pește. Atât.

 

Articole similare