Actualitate

Zece pompieri din Buzău, trimiși în Grecia

Pompieri din întreaga țară merg în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor care au cuprins mare parte din țară. Au fost aproape 120 de focare în ultimele 24 de ore, cel mai recent izbucnit miercuri seară pe insula Evia. Ore în şir mii de oameni au trăit clipe de teamă, chiar lângă Atena, din cauza unui incendiu izbucnit pe fondul caniculei și al vântului puternic. Flăcările au mistuit zeci de hectare, iar pompierii au făcut faţă cu greu intervențiilor.

112 pompieri vor pleca din întreaga țară, cu 23 de autospeciale ( 6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă). Printre ei se află și zece pompieri buzoieni care vor face parte din echipa salvatorilor români.

“Solidaritatea, spiritul de ajutor reciproc și empatia sunt caracteristici ce ne definesc pe noi, pompierii. În aceste momente de cumpănă nu putem fi indiferenți suferinței semenilor noștri din Grecia. În acest sens, în cadrul unei acțiuni ample desfășurată sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la nivelul I.S.U Buzău pornesc la drum, astăzi, 6 august, 10 pompieri cu o autospecială și echipamente specifice pentru stingerea incendiilor de pădure. Ajunși acolo, aceștia vor fi distribuiți conform necesităților în zonele de interes, unde vor acționa pentru înlăturarea dezastrului ce s-a năpustit asupra Greciei”, este mesajul postat pe pagina de  Facebook a ISU Buzău.

Plecarea pompierilor români este prevăzută pentru astăzi, urmând să ofere asistență pentru 10 zile, cu posibilitate de prelungire a intervenției, a precizat Raed Arafat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker