Actualitate

Patru centre de vaccinare își suspendă activitatea

Instituția Prefectului Buzău a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în urma analizării activității centrelor de vaccinare, Direcția de Sănătate Publică Buzău a propus să fie suspendată activitatea a patru centre fixe de vaccinare deschise pe raza județului Buzău, pentru o perioadă de 30 de zile. Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva Sars-Cov-2 a aprobat ca începând cu data de 9 august să fie suspendată activitatea celor patru centre de vaccinare fixe. Este vorba despre centrul organizat în Școala Generală Scurtești, comuna Vadu Pașii, județul Buzău. Acesta funcționează cu două fluxuri, unul alocat pentru vaccinul Johnson&Johnson iar celălalt pentru vaccinul Pfizer.

Un alt centru care își va suspenda activitatea începând de luni este cel organizat în Căminul Cultural Vernești, situat în sat Vernești, unde vaccinul administrat era cel de la Pfizer. Și centrul organizat în  vechiul Cămin Cultural din localitatea Smeeni își va suspenda activitatea pentru 30 de zile. Cel de-al patrulea centru unde activitatea va fi suspendată începând de luni este cel organizat în Centrul de Sănătate Multifuncțional Pârscov, unde imunizarea se făcea cu vaccinul Pfizer.

Astfel, începând de luni cei care vor să se vaccineze sunt nevoiți să se adreseze celorlalte centre de vaccinare.

Reamintim că vaccinarea se face în baza cărții de identitate, fără programare, în oricare centru de vaccinare, inclusiv prin intermediul medicilor de familie.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker