Actualitate

Weekend la Muzeul Județean

Daniel DRÂMBU

Te-ai săturat de fotoliul în care îți petreci timpul liber uitându-te la filme? Nici res-taurantul nu-ți mai face cu ochiul? Vremea nu este prietenoasă plimbărilor? Atunci hai la Muzeul Județean Buzău, care te așteaptă tot sfârșitul de săptămână cu expoziții de arheologie, istorie, artă și etnografie.

  • La Muzeul Județean Buzău sunt deschise două expoziții temporare: „Despre portrete #2” și „Descoperiri arheologice recente de pe teritoriul județului Buzău”. Expoziția internațională „Despre portrete #2” reunește lucrări ale unor artiști din Statele Unite ale Americii (Annette Lemieux și Doug Winter), Republica Macedonia de Nord (Mice Jankulovski), Germania (Patrizia Casagranda), Vietnam (Minh Nguyêt), Ucraina (Natalia Revoniuk) și România (Petru Lucaci, Vladimir Păun Vrapciu, George Stanciu, Velnicescu Mioara Magelonia, Liusic Vrapciu). Curatorii expoziției sunt Alexandru Anghel, muzeograf în cadrul Muzeului Județean Buzău, și Mario Perez Rodriguez, artist din Venezuela. Acest proiect expozițional, prezentat la Institutul Cultural Român de la Veneția în noiembrie 2024, și la Bienala de la Osten din Republica Macedonia de Nord în decembrie 2024, face parte dintr-un program internațional de cercetare artistică a temei generale a portretului. Inițiativa de grup, ajunsă la cea de-a treia expunere, la Muzeul Județean Buzău, se dorește a fi un dialog pe tema studiului figurii umane reunind artiști din spații geografice diferite și din generații diferite. Sunt expuse lucrări de grafică, pictură, artă fotografică și video-art. Expoziția „Despre portrete #2” poate fi vizitată până în data de 28 februarie 2025.
  • „Descoperiri arheologice recente de pe teritoriul județului Buzău” este un proiect expozițional unic în țara noastră, ce are ca principal scop valorificarea muzeală a patrimoniului de interes arheologic, rezultat în urma activității de cercetare. Realizarea acestei expoziții a necesitat un efort susținut al arheologilor, conservatorilor și restauratorilor Muzeului Județean Buzău.
  • La Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă”, sâmbătă, 15 februarie 2025, începând cu ora 11.00, va fi organizat un atelier de cusut batiste tradiționale în miniatură. Activitatea durează între 60 și 90 de minute, iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, fiind necesară programare prealabilă la numărul de telefon 0772.255.131. Înscrierile se fac de luni până vineri, între orele 9.00 și 14.00. Vârsta minimă de participare la acest atelier este 7 ani. Activitatea este organizată în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor Buzău.
  • Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” găzduiește, vineri, 14 februarie 2025, de la ora 12.00, primul concert Keeping the Exhibition Alive, ediția 2025. Recitalul este susținut de orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian”, condusă de domnul profesor Florentin Boroghină, iar intrarea este liberă.
  • Tot la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” continuă „Spune tu povestea”, proiect de educație muzeală derulat în fiecare zi de vineri, în intervalul orar 11.00 – 13.00. Activitatea își propune să creeze o continuitate între educația formală și cea nonformală, adresându-se elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, pe care îi va ajuta să acumuleze informații noi, să facă mai ușor comparații, asocieri și diferențieri și să înțeleagă transformările care au loc în spațiul în care locuim și felul în care acestea influențează viața întregii societăți. Participanții se vor transpune într-o epocă de mult apusă, aflând povestea unei instituții medicale, chiar în spațiul în care aceasta a funcționat, și privind exponate care au fost cândva folosite în activitatea sa cotidiană; la sfârșit, ei vor conștientiza mai bine transformările edilitare pe care le poate suferi un oraș în decurs de câteva decenii, vor înțelege că istoria se scrie sub ochii noștri zi de zi și că fiecare din noi face parte din ea. Proiectul „Spune tu povestea” este coordonat de colega noastră Denisa Prahoveanu, educator muzeal în cadrul Muzeului Județean Buzău, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, în baza unei programări prealabile. Rezervările se fac la numărul de telefon 0760.060.114, de luni până vineri, între orele 9.00 și 14.00. 

Vă așteptăm la muzeu!

Daniel DRÂMBU este muzeograf la Muzeul Județean Buzău

Articole similare