Poetă, editoare şi traducătoare, Denisa Comănescu este directorul general al Editurii Humanitas Fiction din anul 2007, unde a lansat prima colecţie personalizată de literatură străină din România, „Raftul Denisei”, ce include până în prezent peste 600 de titluri noi publicate.
Denisa Comănescu s-a născut la 4 februarie 1954, la Buzău. A absolvit liceul în oraşul natal, în 1972, apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română, secţia română-engleză, a Universităţii din Bucureşti, în 1977. În perioada liceului a frecventat cenaclul gazetei „Viaţa Buzăului”, în ale cărei pagini a debutat în anul 1969.
A lucrat ca translator, după absolvire, la o firmă de import-export (1977-1978). Din 1978 a fost redactor la Editura Univers, pe care a condus-o din 1992, în calitate de redactor-şef. A fost apoi, începând din 2001, director editorial la Editura Polirom, unde a coordonat colecţia de literatură străină „Biblioteca Polirom”. A mai colaborat la „Luceafărul” – a primit Premiul pentru poezie al revistei, în 1978 -, „Steaua”, „Tribuna” ş.a., mai consemnează volumul amintit.
Primele poezii îi apar în „România literară”, în 1974, iar debutul în volum are loc în 1979, cu „Izgonirea din paradis” (Editura Cartea Românească, 1979), care a primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor. Acestuia i-au urmat volumele de poezie: „Cuţitul de argint” (Editura Eminescu, 1983); „Barca pe valuri” (Editura Cartea Românească, 1987); „Urma de foc” (Editura Axa, Botoşani, 1999; Premiul Festivalului Internaţional de Poezie de la Oradea, 1999 şi Premiul pentru poezie al revistei „Tomis”, Constanţa, 1999); „Acum biografia de-atunci” (Editura Eminescu, 2000) şi un audiobook, „Obsesia biografiei”, care cuprinde 73 de poeme în lectura autoarei (Editura Humanitas Multimedia, 2008).
Traduceri din poemele sale au apărut în antologii în peste 15 ţări, printre care: „When the Tunnels Meet. Contemporary Romanian Poetry”, de John Fairleigh, „Newcastle upon Tyne” (1996) şi „Born in Utopia. An Anthology of Modern and Contemporary Romanian Poetry”, de Carmen Firan şi Paul Doru Mugur împreună cu Edward Foster (New Jersey, 2006). A tradus în româneşte selecţii din poezia lui Alan Brownjohn şi a lui Eiléan Ní Chuilleanáin. Are un volum de poeme publicat în: Suedia – „Glädje utan försoning” (Dan Shafran, 1999); Spania – „Regreso del exilio” (Joaquín Garrigós, 2008); Italia – „Ritorno dall’ esilio” (Bruno Mazzoni şi Mihail Banciu, 2015); Germania – „Rückkehr aus dem Exil” (Jan Cornelius, Pop Verlag, 2018). În 1999 a alcătuit o antologie de poezie românească contemporană scrisă de femei, ediţie bilingvă română – poloneză, „Strong – 28 de poete din România”.
Preşedinţia României i-a decernat, în 2000, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii.
A fost invitată, în 2003, la Universitatea din Iowa în cadrul International Writers’ Programme.
În decembrie 2009, Denisa Comănescu s-a numărat printre cei 20 de poeţi români contemporani reuniţi în antologia „Manifest.20.rEvoluţie”, un proiect multiart, în cuprinsul căruia Ana Blandiana, Eugen Bunaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Crăciun, Şerban Foarţă, Florin Iaru, Petru Ilieşu ş.a. mărturisesc prin textele lor trăirea pe viu a Revoluţiei Române. În 2011, a deschis seria „Poeţi români contemporani” organizată de Institutul Cultural Român din Londra în colaborare cu prestigioasa organizaţie britanică Poet in the City, potrivit unui comunicat al ICR de la acea dată. În 2018, Denisa Comănescu a venit la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în cadrul programului „Scriitori contemporani la muzeu”, oferind publicului un tur ghidat al literaturii române, printre manuscrise, obiecte personale sau care au fost colecţionate de scriitorii români.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1986, Denisa Comănescu a fost secretar al Centrului PEN România între 1990 şi 2004. Din 2002 e membră a boardului Fundaţiei Culturale Irlanda-România, iar din 2006 membră a Parlamentului Cultural European (ECP), conform site-ului Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara.
A fost invitată, în calitate de editor şi scriitor, să participe la cele mai importante târguri de carte, festivaluri de literatură şi alte manifestări de acest gen organizate atât în ţară – Bucureşti, Timişoara, Neptun, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov – cât şi în străinătate – Ierusalim, Budapesta, Genova, Madrid, Torino, Beijing, Leipzig etc.
Cu prilejul Festivalului internaţional de poezie şi muzică „Poezia e la Bistriţa”, ediţia a XIII-a, din 15-18 iulie 2021, a primit premiul „Editorul anului”. (Preluare „Agerpres”)
Vasile Cârlova
Poetul Vasile Cârlova s-a născut la 4 februarie 1809, la Buzău. După moartea timpurie a părinţilor, a fost crescut de o soră a mamei, petrecându-şi copilăria la Târgovişte şi la Bucureşti, unde locuiau tutorii săi. Aici a învăţat limbile franceză şi greacă cu un dascăl de familie, avându-l coleg şi prieten pe Grigore Alexandrescu.
A fost remarcat şi susţinut de I. Heliade-Rădulescu, care a publicat în „Curierul românesc” toate cele cinci poezii păstrate de la V. Cârlova: „Ruinurile Târgoviştii”, „Păstorul întristat”, „Înserarea”, „Rugăciune” şi „Marşul”. „Marşul”, scris cu entuziasm patriotic la înfiinţarea oştirii naţionale, vesteşte, în tonul său avântat, poezia paşoptistă. „Creaţia lui Cârlova, romantică, patriotică, a fost cunoscută şi preţuită în epocă (…) Lirismul său prefigurează, prin reflexivitate romantică, înainte de Heliade şi Gr. Alexandrescu, o nouă orientare a sensibilităţii artistice”, se arată în Dicţionarul general al literaturii române.
„Fluente şi degajate, de o adâncă muzicalitate interioară şi de o mare limpezime, versurile lui Cârlova izvorăsc fără efort, constituindu-se într-o confesiune sinceră şi firească. Aceasta se desfăşoară uneori în ample acorduri minore, ca în poezia elegiacă şi meditativă din <Înserare> sau <Ruinurile Târgoviştii>, prima evocare a trecutului din literatura română”, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români” al Fundaţiei Culturale Române.
În anul 1830, Vasile Cârlova a intrat în oştirea naţională ca sublocotenent de cavalerie, dar, după numai un an, la 18 septembrie 1831, a murit răpus de o boală infecţioasă, în tabăra militară de la Craiova. „Neajungând să-şi fructifice pe deplin propriile virtualităţi, păstrând încă unele convenţii, Vasile Cârlova a deschis, la noi, prin meditaţia şi elegia romantică, drumul unei lirici moderne”, se arată în Dicţionarul general al literaturii române.
Vasile Cârlova a murit la 18 septembrie 1831. (Preluare „Agerpres”)
